Campanie de colectare a hârtiei la Medgidia
Campanie de colectare a hârtiei la Medgidia
În perioada 28 martie - 10 aprilie 2011, Asociaţia Voluntarilor din Medgidia în parteneriat cu Primăria Medgidia desfăşoară o campanie de colectare şi reciclare a hârtiei. Toţi locuitorii care dispun de maculatură sunt aşteptaţi să o predea voluntarilor care îi aşteaptă zilnic, în cortul special amenajat pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor Lucian Grigorescu. Hârtia colectată va fi predată fabricii Letea Bacău, care va oferi în schimbul acesteia pomişori şi gazon. Astfel, vor fi refăcute şi reamenajate spaţiile verzi din Medgidia. Activitatea de colectare a maculaturii este cuprinsă în proiectul ,,Natura ne aseamănă, educaţia ne deosebeşte", realizat de Asociaţia Voluntarilor din Medgidia, proiect ce îşi propune să sensibilizeze şi să implice comunitatea locală în campanii de reciclare a hârtiei şi de plantare de arbori şi arbuşti, pentru un mediu mai curat.
30 martie 2011
Comp. Relaţii Publice şi Presă
Primăria Municipiului Medgidia
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp