Dezbatere publică privind impactul asupra mediului al ansamblului eolian
Dezbatere publică privind impactul asupra mediului al ansamblului eolian
La dezbatere au fost prezenţi: reprezentantul societăţii Sorgenia -domnul Francesco Loizzo, proiectantul investiţiei- doamna arhitect Rodica Stănescu, reprezentantul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, domnul Viorel Costache, şi primarul municipiului Medgidia, domnul Marian Iordache. Reprezentantul mediului, domnul Viorel Costache a prezentat măsurile care sunt stipulate în studiul de impact asupra mediului pentru neafectarea aerului, apei, solului. Investiţia nu va afecta mediul înconjurător, se încadrează agreabil în peisajul municipiului Medgidia şi va contribui la dezvoltarea bugetului local, prin intermediul impozitelor şi taxelor.
Aprecieri asupra proiectului au fost lansate şi din partea primarului municipiului, domnul Marian Iordache, care a apreciat investiţia pentru impactul pozitiv pe care îl are asupra mediului, asigurând totodată locuitorii că aceasta va aduce benefică pentru oraşul Medgidia.
04 februarie 2011
Comp. Relaţii Publice şi Presă
Primăria Municipiului Medgidia
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp