Diplome pentru voluntarii din Medgidia
Diplome pentru voluntarii din MedgidiaVineri, 02 noiembrie la Medgidia au fost sărbătoriţi toţi voluntarii, atât cei înscrişi în asociaţii nonguvernamentale cât şi cei care nu fac parte din nicio fundaţie dar au susţinut activităţile de voluntariat. Evenimentul a avut loc la Casa de Cultură „I. N. Roman" şi a fost organizat de Asociaţia Voluntarilor din Medgidia şi de Primăria Municipiului. Diplomele au fost oferite de preşedintele Asociaţiei Voluntarilor, doamna Delia Cindrea, şi de domnul primar Marian Iordache. Au primit diplome voluntarii din asociaţii şi fundaţii, oameni de afaceri din localitate care au sprijinit activităţile de voluntariat, reprezentanţi ai instituţiilor publice şi alte persoane care şi-au adus, în măsura posibilităţilor, contribuţia în acţiunile de solidaritate şi ajutorare organizate de Asociaţie în Medgidia. După festivitatea de premiere, invitaţii au asistat la un spectacol variat, pregătit de soliştii şi ansamblurile din localitate.
05 noiembrie 2012
Compartiment Relaţii Publice şi Presă
Primăria Municipiului Medgidia
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp