Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:43 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primaria Medgidia - De Boboteză, şapte tineri au înotat după Cruce

ro

06 Jan, 2011 19:41 1104 Marime text

boboteaza_medgidia.jpgJoi, 6 ianuarie, în ziua Sfintei sărbători a Botezului Domnului, zi în care se săvârşesc slujbe de sfinţire a apelor în toate comunităţile ortodoxe, şi la Medgidia s-a respectat tradiţia de sfinţire a Aghiasmei Mari, precum şi aruncarea Crucii în apă. Un sobor de Preoţi a oficiat slujba în apropierea Canalului Dunăre - Marea Neagră, în dreptul fântânii arteziene din Parcul 1 Mai, unde credincioşii s-au adunat pentru a asista la slujbă şi pentru a lua Aghiasmă Mare.

După sfinţirea apei din butoaiele special aduse pe faleză pentru această ocazie, şi împărţirea acesteia în rândul credincioşilor prezenţi, a urmat ritualul aruncării Sfintei Cruci în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră. Părintele Protopop a aruncat Crucea în apă, iar pentru recuperarea acesteia au înnotat şapte tineri. Voluntarii s-au aruncat în apă în credinţa că vor fi sănătoşi şi vor fi feriţi de rele tot anul, dacă reuşesc să ajungă primii la Cruce. Cel mai rapid dintre aceştia, care a reuşit să ajungă primul la Cruce şi să o aducă înapoi la mal, a fost un tânăr de 19 ani. Acesta a fost recompensat cu un premiu în valoare de 1500 lei, oferit de Primăria Medgidia, dar şi cu felicitările şi admiraţia celor prezenţi.

Prezent la sărbătoare, domnul primar Marian Iordache i-a felicitat pe toţi cei şapte tineri pentru curajul acestora de a înfrunta gerul şi de a înota pentru recuperarea Sfintei Cruci.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii