Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:13 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Medgidia Termene prelungite la plata taxelor și impozitelor

ro

30 Mar, 2016 11:52 2280 Marime text
            Contribuabilii din Medgidia mai au la dispoziție încă două luni pentru depunerea declarațiilor fiscale și trei luni pentru a beneficia de bonificația de 10% oferită la plata integrală a taxelor și impozitelor pe teren, clădiri și mijloace de transport. Principalii beneficiari ai acestei prelungiri sunt persoanele fizice care au un sediu social în imobilul pentru care se plătește impozitul. Astfel, termenul de depunere a declarațiilor fiscale la sediul primăriei este până la 31 mai, iar acordarea bonificației se face până la 30 iunie 2016.

            Modificările aduse Codului Fiscal vizează prelungirea termenelor, tocmai din cauza noutăților aduse de prevederile Codului, care au creat cozi lungi la ghișeele biroului de Taxe și Impozite al primăriei. Astfel,  primul termen de plată a impozitului pe clădiri, impozitului/taxei pe teren, respectiv impozitului pe mijloacele de transport se prelungește de la 31 martie 2016 la 30 iunie 2016. De asemenea, a fost prelungit cu două luni, de la 31 martie 2016 la 31 mai 2016, termenul până la care persoanele fizice și juridice care dețin mijloace de transport radiate din circulație până la 31 decembrie 2015, au obligația să depună o declarație în acest sens, însoțită de documente justificative, la compartimentele de specialitate ale autorităților locale.

            O altă modificare adusă Codului Fiscal vizează prelungirea cu două luni, până la 31 mai, a termenului până la care persoanele fizice care au în proprietate clădiri cu destinație mixtă sau nerezidențială pot depune declarația privind destinația clădirii. Tot cu două luni, până la 31 mai 2016 se prelungește și termenul până la care persoanele juridice pot depune declarația privind clădirile pe care le dețineau în proprietate la data de 31 decembrie 2015, destinația și valoarea impozabilă a acestora. Astfel, toți contribuabilii persoane fizice care au un sediu social în imobil au încă două luni la dispoziție pentru a depune toate actele necesare la biroul de Taxe și Impozite al Primăriei Municipiului Medgidia.

Actele necesare sunt:

 -  copie a actului de proprietate al imobilului;
- copie a contractului de comodat sau de închiriere;
- copie a Certificatului de Înregistrare la Registrul Comerțului;
- copie a unei facturi de utilități;
- copie a Cărții de identitate a tuturor proprietarilor, după caz.

            O dată cu actele necesare, contribuabilii vor completa două declarații fiscale, pe care le pot lua de la biroul de Taxe și Impozite, sau le pot descărca direct de pe site-ul instituției, www.emedgidia.ro.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii