Proiecte cu finantare europeana, in dezbatere la Medgidia - 20.02.2009
Proiecte cu finantare europeana, in dezbatere la Medgidia - 20.02.2009
PRIMARIA MUNICIPIULUI MEDGIDIA
905600, Str .Decebal, nr.35,
tel 0241/ 820800 , fax 0241/810619
e-mail: primaria_medgidia@yahoo.com
www.emedgidia.ro
Proiecte cu finanţare europeană, în dezbatere la Medgidia
Luni, 23 februarie, la Primăria Medgidia vor avea loc trei conferinţe de presă în vederea prezentării stadiului mai multor proiecte cu finanţare europeană.
Începând cu ora 10.00, va avea loc conferinţa despre programul Refacerea habitatului natural în zonele locuibile din teritoriile de dezvoltare Medgidia – Silistra, program ce are ca obiectiv specific elaborarea de studii şi cercetări pentru a sprijini şi promova dezvoltarea zonelor de graniţă Medgidia şi Silistra în concordanţă cu principiile dezvoltării durabile din ariile locuibile prin introducerea instrumentelor, practicilor de management şi a acţiunilor conjugate pentru protecţia sustenabilă a mediului şi utilizarea resurselor locale prin soluţii de reciclare a rezidurilor urbane şi rurale. De la ora 11.00, va avea loc prezentarea stadiului proiectului Construcţie infrastructură rutieră pentru dezvoltarea afacerilor transfrontaliere Medgidia – Silistra ,,Calea Transfrontalieră”, în valoare de 576.245 euro, care se desfăşoară în perioada 02 octombrie 2008 – 02 noiembrie 2009. De la ora 13.00 va avea loc conferinţă de presă pentru informare în legătură cu stadiul actual de implementare a proiectului “Afaceri fără frontiere.Centrul zonal de afaceri şi cooperare internaţională România-Bulgaria”, cod Perseus RO RO2005/ 017.535.01.01.21, situaţia procedurilor de achiziţii publice, prezentarea succintă a proiectului şi a etapelor ce urmează a fi parcurse până la finalizarea implementării.
20 februarie 2009
Compartimentul Comunicare al Primăriei Municipiului Medgidia
Persoane de contact:
Daniela Ivanciu 0788.386497
Daniel Gheorghe 0788.381217
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp