,,România prinde rădăcini" la Medgidia
,,România prinde rădăcini" la Medgidia
Peste 250 de voluntari vor planta sâmbăta viitoare, pe 19 martie, puieţi de arbuşti, în apropiere de localitatea Remus Opreanu (pe partea stângă a drumului judeţean 22), pe o suprafaţă de 2 hectare. Activitatea se derulează în cadrul campaniei ,,România prinde rădăcini", iniţiată de Realitatea TV. La Medgidia, acţiunea a fost organizată la propunerile domnului senator Puiu Haşoti şi a domnului primar Marian Iordache. Puieţii vor fi puşi la dispoziţie de către Direcţia Silvică Constanţa în parteneriat cu compania Petrom. Activitatea de plantare a pomilor se va desfăşura între orele 09.00 - 14.00 şi va fi transmisă în direct pe postul de televiziune Realitatea TV, în cadrul unei ediţii speciale realizate de iniţiatorul şi promotorul campaniei, Mihai Tatulici.
În ultimii 2 ani ,,România prinde rădăcini" a împădurit, cu ajutorul partenerilor săi şi al voluntarilor, o suprafaţă totală de peste 75 ha cu aproximativ 350.000 de puieţi.
09 martie 2011
Comp. Relaţii Publice şi Presă
Primăria Municipiului Medgidia
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp