Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:40 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a semnat protocolul de înfrăţire între Megidia şi Kardzhali

ro

26 Nov, 2010 23:00 1078 Marime text
Vineri, 26 noiembrie, s-a semnat protocolul de înfrăţire între localitatea bulgară Kardzhali şi Medgidia. După o vizită de trei zile la Medgidia, a sosit momentul oficial al semnării acordului de cooperare între cele două state.

Evenimentul a fost precedat de o conferinţă de presă, susţinută la Primăria Medgidia de domnii primari Marian Iordache şi Hasan Azis, în cadrul căreia, cei doi edili şi-au exprimat părerea despre înfrăţirea celor două localităţi, despre modelul comun de convieţuire din cele două localităţi, dar şi despre drumul comun către aderarea în spaţiul Schengen.

Semnarea acordului a avut loc în sala de şedinţe a uzinei Lafarge Medgidia, cu participarea mai multor invitaţi din localitate - agenţi economici, reprezentanţi ai instituţiilor, cadre didactice, consulul Republicii Turcia la Constanţa, reprezentanţi ai UDTTMR Medgidia, precum şi domnul senator Puiu Haşotti şi domnul deputat Mihai Lupu. Momentul propriu-zis al semnării protocolului a fost precedat de intonarea imnului celor două state şi de alocuţiuni ale primarilor celor două localităţi. Mai întâi a luat cuvântul primarul Medgidiei, domnul Marian Iordache, care şi-a arătat mulţumirea faţă de înfrăţirea cu oraşul Kardzhali: ,,În urmă cu o lună am vizitat oraşul Kardzhali şi am fost impresionat de câteva lucruri: capacitatea administrativă, munca susţinută a Consiliului Local şi a Primăriei, frumuseţea mirifică a munţilor Rodos, respectul pentru tradiţiile locale pe care nu l-am întâlnit în multe locuri, precum şi grija deosebită pentru viitorul copiilor. Consider că cele două localităţi au multe puncte în comun, încât este natural să ne înfrăţim. Urez succes deplin înţelegerii de astăzi şi vă invit pe dumneavoastră şi pe toţi cetăţenii să punem câte o cărămidă la această temelie a înfrăţirii, astfel ca fiecare cetăţean să aibă de câştigat".

Şi primarul localităţii Kardzhali a subliniat importanţa acestei zile şi faptul că aduce o schimbare în viitorul ambelor localităţi: ,,Acesta este începutul unui nou drum în ceeea ce priveşte cooperarea noastră. În ultimii ani, oraşul nostru s-a deschis către lume, Kardzhali este capitala munţilor Rodos şi totodată un model de convieţuire interetnică. Acest protocol pe care îl vom semna astăzi aici reprezintă doar o formalitate, pentru că temelia înfrăţirii a fost clădită de tinerii din ansamblurile folclorice ale celor două localităţi ce s-au reunit la un festival, în urmă cu şase ani. Am convenit ca în curând, la Kardzhali să sosească şi cadre didactice care să realizeze înfrăţiri cu instituţii de învăţământ din oraşul nostru, dar şi reprezentanţi ai cultelor creştine şi musulmane, astfel încât cooperarea să se realizeze în mai multe domenii de activitate", a spus primarul localităţii Kardzhali, domnul Hasan Azis.

După momentul oficial al semnării protocolului, invitaţii au fost poftiţi la un cocktail, unde s-au schimbat impresii şi păreri despre cele trei zile petrecute la Medgidia, dar şi despre cele două localităţi.

Înainte de a părăsi Medgidia, delegaţia Bulgară a mai avut parte de o surpriză din partea administraţiei locale. La ieşirea din localitate, a fost dezvelită plăcuţa cu numele oraşelor înfrăţite cu Medgidia, pe aceasta figurând şi nou-înfrăţitul oraş Kardzhali.

26 noiembrie 2010

Compartimentul Relaţii Publice şi Presă

Primăria Municipiului Medgidia

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii