Şedinţă ADIM privind depozitul ecologic de la Medgidia
Şedinţă ADIM privind depozitul ecologic de la Medgidia
În urma adresei emise de Ministerul Mediului şi Pădurilor, primarul Medgidiei, domnul Marian Iordache a convocat miercuri, 16 martie, de la ora 13.00, o întâlnire cu primarii din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară, în vederea discuţiei despre depozitul de deşeuri ecologic ce urmează a fi amplast la Medgidia.
Prin intermediul adresei nr.98/28.02.2011, se precizează faptul că depozitul zonal de la Medgidia, - pentru care a fost depusă aplicaţia -promovat prin proiectul finanţat de ADI Medgidia, va trebui să deservească toate localităţile care nu sunt arondate celor trei depozite existente deja în judeţ. Acordul de Mediu pentru proiectul ,,Sistemul de management integrat al deşeurilor în zona de dezvoltare intercomunitară Medgidia", şi ulterior, Autorizaţia Integrată de Mediu vor prevede această condiţie. Astfel, la şedinţa de miercuri, la care vor participa şi primarii din localităţile arondate depozitului ecologic de la Medgidia, se vor stabili modalităţile de colaborare dintre localităţile ADI şi celelalte.
Investiţia pentru depozitul ecologic zonal va fi realizată de GBI Serveis SAU, care va întocmi şi PUZ-ul depozitului, urmând ca, după aprobarea proiectului în şedinţa de consiliu local să se demareze lucrările.
14 martie 2011
Comp. Relaţii Publice şi Presă
Primăria Municipiului Medgidia
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp