Tabăra de pictură de la Medgidia, aproape de start

22 Jul, 2015 15:09
ZIUA de Constanta
1272
Marime text
Tabăra internațională de pictură „Lucian Grigorescu” de la Medgidia a ajuns anul acesta la cea de-a XII-a ediție și își deschide porțile în mai puțin de două săptămâni. Devenită deja o tradiție încă din anul 2004, când Medgidia devenea pentru o săptămână un mic centru cultural al artiștilor plastici din România, în 2006 tabăra a căpătat caracter internațional, primind pictori și din străinătate. În acest an, la Medgidia vor veni nume sonore din lumea artistică contemporană, de pe trei continente.
Ediția cu numărul XII își va deschide porțile pentru 15 artiști din țări europene, dar și din Egipt, Qatar sau Irak, pictori bine cotați în țările de origine, care vor îmbogăți patrimoniul cultural al Medgidiei. Tabăra va debuta în data de 31 iulie, cu deschiderea oficială și prezentarea artiștilor și se va încheia pe 09 august cu expoziția și vernisajul lucrărilor. Ca și în ultimii ani, criticul de artă Alice Dinculescu va fi alături de artiști pe tot parcursul taberei.
După deschiderea oficială, pictorii vor pleca într-o excursie de documentare de trei zile, pentru a se inspira din frumusețile României, iar la întoarcere vor intra în atelierul de creație. Munca artiștilor, roadele inspirației, parte din sentimentele lor, peisaje românești, picturi abstracte sau portrete ale muzelor locale, toate vor fi deschise publicului care dorește să vadă pictorii la lucru. Atelierul de creație situat în incinta Hotelului Stadion la parter, va putea fi vizitat de cei care doresc să cunoască artiștii.
Tabăra Internațională de pictură „Lucian Grigorescu” a luat naștere în anul 2004 și este un omagiu pe care municipalitatea îl aduce marelui pictor născut la Medgidia pe 1 februarie 1894.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii