Voluntarii din Medgidia - premiaţi de ziua lor
Voluntarii din Medgidia - premiaţi de ziua lorLuni, 5 decembrie, de Ziua Internaţională a Voluntarilor, la Casa de Cultură „I. N. Roman" din Medgidia, au fost premiaţi toţi voluntarii care, de-a lungul acestui an s-au implicat în activităţi de binefacere şi de sprijinire a celor aflaţi în nevoie. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Voluntarilor din Medgidia şi de Primăria Municipiului, iar diplomele au fost oferite de domnul primar Marian Iordache, împreună cu directorul Asociaţiei Voluntarilor, doamna Delia Cindrea. Au fost nominalizaţi voluntari înscrişi în asociaţii şi fundaţii, oameni de afaceri din localitate care au sprijinit activităţile de voluntariat, reprezentanţi ai instituţiilor publice şi alte persoane care şi-au adus, în măsura posibilităţilor, contribuţia în acţiunile de solidaritate şi ajutorare organizate de Asociaţie. ,,Sunt oameni cu suflet mare, care de multe ori au renunţat la timpul liber pentru a da o mână de ajutor acolo unde a fost nevoie, fie în acţiuni de curăţare a mediului înconjurător, fie în activităţi de sprijin pentru persoanele aflate în dificultate. Pentru eforturile lor, toţi cei premiaţi merită aplauze, le mulţumim şi îi rugăm să sprijine şi pe mai departe voluntariatul", a spus domnul primar Marian Iordache.
După acordarea diplomelor, soliştii Casei de Cultură „I. N. Roman" au oferit un spectacol muzical pentru toţi cei prezenţi în sală.
Tot ieri, în cursul zilei, tinerii din cadrul Asociaţiei Voluntarilor din Medgidia au organizat acţiunea caritabilă ,,La bunicii noştri vine Moşul", distribuind pachete alimentare la 20 de bătrâni cu o situaţie precară, din localitate.
06 decembrie 2012
Comp. Relaţii Publice şi Presă
Primăria Municipiului Medgidia
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp