Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:32 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

1 Iunie cu surprize la Medgidia

ro

29 May, 2015 16:36 1501 Marime text
Devine deja o tradiție ca la Medgidia Ziua Copilului să vină cu surprize pentru cei mai mici cetățeni ai municipiului. Ca și anul trecut, ziua de 1 iunie vine cu surprize pentru copiii de toate vârstele, cu personaje din desene animate, baloane, clovn și multă veselie pentru cei mici, dar și cu un concurs de cros pentru cei mai mari.

            Tot orașul va fi animat luni, începând cu orele 10:00, când se va da startul evenimentelor. Scena de spectacole din parcul 1 Mai va fi centrul distracției pentru cei mici. Acolo se vor putea juca cu Mickey și Minnie Mouse și Hello Kitty, dar și cu un clovn care face figurine din baloane. Totodată, cei prezenți vor putea face fotografii pe suport magnetic cu personajele preferate. Petrecerea va fi animată și de spectacolul oferit de copiii care activează la Casa de Cultură „Ioan N. Roman”, care vor susține recitaluri de dans și cântec.
            Crosul „Iftimie Ilisei” va aduce împreună 280 de copii, care vor alerga pe traseul stabilit pe strada Poporului. Concursul se desfășoară pe două categorii de vârstă – gimnaziu și liceu. Cei mai mici vor alerga de la intersecția străzilor Poporului cu Viilor, iar cei mari, de la șoseaua de centură. Linia de finish va fi în fața Casei de Cultură a Sindicatelor „Lucian Grigorescu”, unde câștigătorii vor fi premi premii substanțiale și alte surprize. Organizatorii crosului sunt Primăria Municipiului Medgidia în parteneriat cu Asociația Community Aid din București.
            „Ne dorim să creăm o tradiție din a face Ziua Copilului cel mai important eveniment din an pentru copiii din Medgidia și ne bucurăm că am putut organiza și anul acesta evenimentele dedicate zilei de 1 Iunie. Suntem convinși că evenimentul de anul acesta va fi unul execelent, și mai bun decât anul trecut și invităm toți copiii din Medgidia să vină în Parcul 1 Mai și pe traseul crosului, pentru a-și susține concurenții preferați” a declarat primarul Marian Iordache.
 
 
29 mai 2015
Compartimentul Relații Publice și Presă
Primăria Municipiului Medgidia

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii