Bugetul şi organigrama, pe ordinea de zi a şedinţei CL Mangalia
Bugetul şi organigrama, pe ordinea de zi a şedinţei CL Mangalia
02 Apr, 2013 20:18
ZIUA de Constanta
1062
Marime text
Consiliul Local Mangalia se va reuni miercuri, 3 aprilie, începând cu ora 13.00, într-o şedinţă ordinară pentru a dezbate mai multe proiecte de hotărâre, printre care bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul în curs, precum şi organigrama municipalităţii. Pe ordinea de zi mai figurează înfiinţarea Centrului Cultural Mangalia, amenajarea unei staţii de transport public local de persoane, pe traseul Mangalia-Olimp, aprobarea listei de priorităţi pentru solicitanţii de locuinţe sociale, locuinţe în regim de închiriere şi locuinţe libere, realizate de ANL. Totodată, consilierii locali vor discuta despre reglementarea juridică a unor spaţii de locuit, subvenţia la transportul public şi Regulamentul de creştere şi deţinere a păsărilor de curte şi animalelor domestice, în municipiul Mangalia. În cadrul şedinţei se va dezabate, spre adoptare, Regulamentul de gestionare a populaţiei canine din municipiul Mangalia, precum şi un plan de acţiuni şi lucrări de interes local, pentru anul în curs. Cu aceeaşi ocazie, consilierii vor discuta despre inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipalităţii, precum şi despre prelungirea Planului de Urbanism General şi regulamentul aferent acestuia. Pe ordinea de zi mai figurează un proiect privind reglementarea activităţii societăţilor de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase, precum şi un alt proiect vizând suplimentarea domeniului privat al municipalităţii. În cadrul aceleiaşi întruniri a CL, se va dezbate proiectul privind amenajarea unui Bazar al meşteşugarilor populari, în staţiunea Neptun.
2 aprilie 2013 Biroul de presă
2 aprilie 2013 Biroul de presă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii