Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:48 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CL Mangalia a aprobat delegarea serviciului public de transport local

ro

29 Oct, 2013 13:22 731 Marime text
Consilierii locali din municipiul Mangalia au aprobat în cadrul şedinţei extraordinare din data de 28 octombrie încheierea contractului de delegare a serviciului public de transport cu S.C. Thunder Truck S.R.L. Prin acest contract s-a stins litigiul dintre societatea menţionată şi Primăria Mangalia, situaţie conflictuală creată în anul 2011. Deşi iniţial societatea câştigase licitaţia privind serviciile de transport public în comun pe raza municipiului Mangalia, fosta autoritate publică locală a refuzat să încheie contractul cu respectiva societate. S.C. Tunder Truck S.R.L. a acţionat în instanţă Primăria Mangalia, iar printr-o hotărâre judecătoreacă irevocabilă s-a dat câştig de cauză societăţii prestatoare de servicii publice de transport. Drept urmare, consilierii locali au hotărât că decizia instanţei este suverană. Încheierea contractului a fost condiţionată de unele angajamente atât din partea societăţii, cât şi din partea municipalităţii. Astfel, societatea transportatoare a renunţat definitiv la eventualele daune ca urmare a proceselor cu autorităţile publice locale. În plus, s-a angajat să asigure fără nicio obligaţie financiară transportul elevilor din zonele defavorizate ale oraşului, în timp ce autorităţile publice locale au renunţat definitiv la punerea în executare a sancţiunilor aplicate societăţii, în baza proceselor verbale de contravenţie cu privire la prestarea serviciului de transport public în lipsa unui contract perfectat cu autorităţile locale. În aceeaşi şedinţă, a fost prezentată situaţia dosarelor aflate pe rolul instanţelor de judecată având ca părţi municipiul şi CL Mangalia. Astfel, în prezent, municipalitatea este parte în peste 150 de dosare aflate în diferite etape de soluţionare. Cele mai multe dintre acestea au fost preluate de la fostele administraţii, având implicaţii financiare pentru bugetul local.
 
 
29 octombrie 2013                                                                                                  Biroul de presă
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii