Goldterm face apel la locuitorii Mangaliei să-şi achite restanţele la încălzire
Goldterm face apel la locuitorii Mangaliei să-şi achite restanţele la încălzire
06 Feb, 2013 14:00
ZIUA de Constanta
1155
Marime text
Reprezentanţii societăţii de termoficare Goldterm Mangalia fac apel la
locuitorii oraşului
să-şi achite facturile restante la încălzire şi apă caldă, în caz
contrar existând pericolul să nu mai poată fi achiziţionat combustibilul
necesar funcţionării centralelor termice. Directorul Goldterm,
Dan Georgescu, a declarat, miercuri, că în momentul de faţă restanţele
consumatorilor racordaţi la sistemul centralizat de termoficare se
ridică la aproximativ un milion de lei. "Această sumă reprezintă
facturile neachitate pe lunile noiembrie şi decembrie 2012, în
condiţiile în care s-a emis deja şi factura pe ianuarie", a explicat
Georgescu. El a spus că face apel public la cetăţeni să îşi
plătească datoriile către Goldterm "mai ales că 28 din cele 205
asociaţii de proprietari nu au achitat nici măcar facturile pe luna
noiembrie". Directorul Goldterm a subliniat că există riscul ca
societatea să nu mai poată cumpăra
combustibilul cu care se alimentează centralele termice, daca nu se vor
achita în cel mai scurt timp facturile restante. Georgescu a mai spus că
în prezent, în Mangalia se furnizează agent termic în
parametri normali, iar preţul de facturare la populaţie s-a redus
începând cu iarna 2012-2013 de la 350 de lei la 295 de lei/gigacalorie.
6 februarie 2013 Biroul de presă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii