Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:38 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

In orasul Eforie a reinceput marea asfaltare - 06.05.2009

ro

06 May, 2009 15:38 862 Marime text

                            
COMUNICAT DE PRESĂ
În oraşul  Eforie a reînceput marea asfaltare

Începând cu data de 4 mai 2009 au debutat lucrările de asfaltare ale falezei din Eforie Nord.
Programul demarat în  2008 de către Primăria oraşului continuă şi în acest an cu asfaltarea străzilor Dorobanţilor şi Tudor Vladimirescu, până la intersecţia cu Drumul Naţional 39, care duce spre Mangalia. Este vorba despre o suprafață de patru kilometri de drum, adică despre toată zona de faleză, de interes turistic. În perioada 2004-2006, pe acelaşi tronson au fost efectuate lucrări de reparaţii şi de pavare a trotuarelor. De asemenea, pe strada Tudor Vladimirescu vor fi refăcute o parte din alveolele de parcare realizate în perioada 2002-2004, datorită faptului că soluţia aleasă la acel moment nu s-a dovedit a fi una fiabilă.
Cu materialul obţinut din frezarea asfaltului care urmează să fie înlocuit se vor pietrui drumuri de pământ care nu au fost încă amenajate, pentru a evita murdărirea străzilor de către maşinile care ies din cartierele aflate în construcţie.
Programul de asfaltări va continua pe tot parcursul anului 2009, mai puţin în perioada sezonului estival când vor fi sistate, pentru a nu deranja turiştii.
Primarul oraşului Eforie, Ion Ovidiu Brăiloiu, a declarat că o parte din lucrări vor fi finalizate până la începerea sezonului şi că îşi doreşte ca astfel să fie asigurat un confort sporit atât pentru cetăţenii oraşului cât şi pentru turiştii care vor fi oaspeţi în Eforie în vara 2009.
În paralel, vor continua lucrările de reamenajare și întreținere a spațiilor verzi și a mobilierului existent pe domeniul public.

BIROUL DE PRESĂ
AL PRIMĂRIEI EFORIE

06.05.2009

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii