Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:25 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La Medgidia începe distribuția alimentelor de la Uniunea Europeană - 17 ianuarie 2015

ro

17 Jan, 2015 11:27 1563 Marime text
Începând de luni, 19 ianuarie 2015, la Medgidia începe distribuția ajutoarelor comunitare provenite de la Uniunea Europeană. Anul acesta beneficiarii vor primi patru litri de ulei, patru kilograme de zahăr, șase kilograme de făină, șase kilograme de mălai, două pungi de paste făinoase, opt conserve de carne de porc, șase conserve de carne de vită și zece conserve de pate de ficat.

Spre deosebire de anii trecuți, începând de luni se vor distribui alimente numai către cei care prezintă cuponul de ajutor alimentar distribuit prin Poșta Română la finalul anului 2014. Mai exact, sunt așteptați beneficiarii de ajutor social, persoanele cu handicap de gradele I și II, pensionarii cu pensii mai mici de 400 lei, beneficiarii de ajutor de șomaj în cuantum de până la 400 lei, de asemenea veteranii de război cu pensii mai mici sau egale cu 400 lei, precum  și beneficiarii de alocație pentru susținerea familiei, însă doar ce care au primit cuponul. În cazul beneficiarilor de ajutor social, ajutoarele alimentare vor fi repartizate în funcție de numărul membrilor familiei, mai exact câte un pachet pentru fiecare membru.
Totodată, chiar dacă distribuția va începe cu cei care dețin cupoane, urmează ca cei care se încadrează în lista de beneficiari dar nu au primit cuponul menționat, să fie înscriși pe listele suplimentare, în baza dovezii încadrării.

Pentru ridicarea alimentelor, persoanele trebuie să prezinte cartea de identitate în original, precum și cuponul. Programul de distribuire este de luni până joi între orele 09:00 – 15:00 și vineri între orele 09:00 – 14:00. Distribuția alimentelor se face pe parcursul mai multor zile, până când toți beneficiarii vor primi ajutoarele. Locul de unde se vor ridica ajutoarele este fabrica de pâine Dobrogea, de lângă Kaufland.
Ținând cont de programul prelungit de distribuție și de numărul mare de beneficiari din municipiul Medgidia, primăria face apel la aceștia să se prezinte la sediul de distribuire cu calm, fără a se crea situații neplăcute asigurându-i pe toți beneficiarii vor primi ajutoarele cuvenite.
 
16 ianuarie 2015
Compartimentul Relații Publice și Presă
Primăria Municipiului Medgidia
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii