Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:49 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Micii artişti cernavodeni, invitaţi speciali la Festivalul Internaţional al Copiilor din Luleburgaz, Turcia

ro

28 Apr, 2015 18:36 1103 Marime text
 În perioada 21-25 aprilie 2015, o delegaţie formată din reprezentanţi ai Primăriei Cernavodă şi copii ai Casei de Cultură a fost invitat special la Festivalul Internaţional al Copiilor din Luleburgaz, Turcia, oraş înfrăţit cu oraşul Cernavodă în ianuarie 2014. Delegaţia a fost condusă de către primarul Gheorghe Hânsă, şi a avut parte de o primire călduroasă din partea autorităţilor locale turce.

Edilul a avut ocazia de a schimba păreri, într-un cadru oficial, cu primarul localităţii Emin Halebak, dar si cu alţi primari şi consuli din Turcia. Pe parcursul evenimentelor, micii artişti cernavodeni au avut ocazia îşi creeze noi prietenii cu alţi copii de vârstele lor, fiind găzduiţi chiar de familiile acestora. Tradiţia de de 25 de ani a Festivalului organizat cu ocazia zilei naţionale a copiilor din Turcia, prevede crearea unor schimburi de experienţe între copiii turci şi copii de alte naţionalităţi, prin găzduirea micilor musafiri de către familiile elevilor din Luleburgaz. Această acţiune este organizată anual de către şcolile din localitate, acestea repartizând micuţii la familii cu elevi de aceeaşi vârstă şi acelaşi sex.

Timp de o săptămână, întrega localitate turcă a îmbrăcat straie de sărbătoare, prilejuită de Ziua Copilului, o zi la fel de importantă precum Ziua Naţională, pentru cetăţenii turci. Ajuns la cea de a 25-a ediţie, Festivalul a reunit sute de copii, din 8 ţări (Turcia, România, Letonia, Bulgaria, Bosnia Herţegovina, Găgăuzia, Polonia, Macedonia), care s-au întrecut în talente artistice pe scena publică din faţa Prefecturii, fiecare dintre aceştia, reprezentându-şi cu mândrie drapelul. Micii artişti ai Casei de Cultură Cernavodă, au impresionat publicul turc prin prezentarea a două două dansuri (comtemporan şi arăbesc) sub atenta coregrafie a Adrianei Hoidrag, şi prin interpetarea două melodii, dintre care “Mavi” a reuşit să smulgă aplauzele publicului şi al primarului, care a interpretat odată cu trupa micilor artişti Quatro Music.

            Impresionat de primirea călduroasă a oficialităţior din Luleburgaz, dar şi de tradiţia schimbului de experienţă între copiii de diferite naţionalităţi, primarul Gheorghe Hânsă a lansat oficial o invitaţie omologului său Emin Halebak, de a participa, alături de copii şi oficiali, la festivalul Zilelor Oraşului, care va avea loc în luna septembrie a acestui an. Oraşul Luleburgaz din Turcia s-a înfrăţit cu oraşul Cernavodă în urmă cu un an. Acordul a fost semnat  la data de 24 ianuarie 2014, prilej cu care delegaţia turcă a dansat Hora Unirii alături de oficialităţile cernavodene, pentru a marca momentul istoric Unirea Principatelor Române.
                                                                                  
Sorina Popa
Birou de Presă şi Relaţii Publice

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii