Mii de credincioși au participat la slujba Învierii din Portul Turistic Mangalia

21 Apr, 2014 20:19
ZIUA de Constanta
1485
Marime text
Aproape 4000 de credincioşi au asistat la slujba de Înviere oficiată de un sobor de preoți ai Protoieriei “Callatis”, la altarul amenajat în Portul Turistic din Mangalia. Încă de la ora 23.00, numeroși localnici și cetățeni din localitățile învecinate, precum și alți credincioși din țară s-au reunit în Portul turistic, unde au asistat la un recital de muzică religioasă susținut de corul Arhiepiscopiei Tomisului. La miezul nopții, protopopul Mangaliei, Vasile Cîrlan, însoțit de mai mulți preoți slujitori ai parohiilor din oraș și ai celor din apropiere, au împărțit credincioșilor Lumina Sfântă.
La cea mai mare sărbătoare a creștinătății a participat primarul Radu Cristian, care a ascultat slujba, alături de miile de cetățeni prezenți. Cu acest prilej, el și-a exprimat mulțumirea că locuitorii Mangaliei s-au aflat în număr mare la slujba din noaptea Învierii, ceea ce înseamnă că cetățenii orașului sunt o comunitate puternică și unită. “Sunt nespus de bucuros și împăcat sufletește că semenii mei au înțeles că trebuie să fim uniți în momente ca acestea. Este cea mai mare sărbătoare a creștinătății, noaptea în care ne reculegem, ne gândim la oamenii dragi din viața noastră. Toate gândurile bune se îndreaptă acum către concitadinii mei cărora le doresc să petreacă Sărbătorile Pascale în liniște și cumpătare”, a declarat edilul Mangaliei, Radu Cristian.
La rândul său, protopopul Vasile Cîrlan a declarat că “an de an, ne bucurăm de Învierea Domnului, de înnoirea sufletului nostru, de bucuria pe care o avem în mintea și sufletul nostru”. După ce au ascultat slujba din Portul Turistic, o parte dintre credincioși au mers la bisericile de care aparțin, în timp ce alți credincioși au plecat să ducă lumina rudelor sau apropiaților, nu înainte de a lua pască împărțită în cutii speciale de către Protoieria “Callatis”. La Mangalia, este pentru al treisprezecelea an consecutiv, când cel mai mare praznic al creștinătății se oficiază la malul mării.
21 aprilie 2014 Biroul de presă

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii