Plantăm fapte bune în Cumpăna
Plantăm fapte bune în Cumpăna
14 Nov, 2015 17:32
ZIUA de Constanta
1692
Marime text
Primăria şi Consiliul local Cumpăna, reprezentate legal de doamna primar ec. Mariana Gâju, vă informează că astăzi, 14 noiembrie 2015, s-a desfăşurat o acţiune de plantare puieţi de salcâm pe teritoriul localităţii. Împrejurimile comunei Cumpăna s-au îmbogăţit de astăzi cu peste 1.000 de copacei.
La această acţiune au participat peste 50 de elevi ai Liceului tehnologic “Nicolae Dumitrescu”, din clasele a VIII-a, a IX-a şi a X-a, însoţiţi de cadrele didactice prof. Elena Oianu, prof. Doina Lazarov, prof. Corina Alina Sârbu, prof. Nicoleta Glăveanu şi de viceprimarul Florin Neagu.
Acţiunea a făcut parte din programul „Plantăm fapte bune în România” şi a avut sprijinul Asociaţiei Ecoassist, Consiliului Judeţean Constanţa, al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa şi al Primăriei Cumpăna.
”Sunt aici peste 50 de copii care plantează copăcei şi ţin să le mulţumesc şi profesorilor pentru că le predau copiilor ce înseamnă ecocivismul şi respectul faţă de verde, a precizat viceprimarul Florin Neagu. Eu sunt convins că ne putem ocupa să întreţinem ce avem şi să mărim această suprafaţă verde".
Participanţii la acţiunea de astăzi au fost sprijiniţi şi de voluntari ai comunei.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii