Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:44 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiect European "Creşterea consumului de fructe şi legume"

ro

20 Jun, 2013 16:46 838 Marime text
Primăria Municipiului Medgidia a încheiat un parteneriat cu Fundaţia "PRAIS Corporate Communications" în decembrie 2012, parteneriat ce a avut ca scop implementarea proiectului european" Creşterea consumului de fructe şi legume proaspete în rândul grupurilor vulnerabile "sub sloganul "Mai mult gust mai multă savoare".
  Fundaţia "PRAIS Corporate Communications" a coordonat implementarea proiectului în România cu sprijinul celor 20 de parteneri locali din Medgidia, autorităţi locale şi ONG-uri.
  Eftimi Forina, reprezentant din cadrul instituţiei, a fost puntea de legătură între Primărie şi Fundaţia "PRAIS Corporate Communications" implicându-se într-un mod responsabil şi profesionist, astfel în acestă lună marcăm cu succes finalul primului an de implementare a acestui proiect.
  Această activitate şi-a propus conştientizarea importanţei unui comportament alimentar adecvat pentru sănătatea fizică şi psihică a elevilor, persoanelor vârstnice cât şi a femeilor însărcinate.
  Legumele şi fructele proaspete ar trebui să fie o parte importantă a alimentaţiei fiecărei persoane, indiferent de vârstă.
  Programul european de încurajare a consumului de fructe în şcoli, este o iniţiativă foarte importantă care vizează cele mai tinere generaţii de europeni, ajutându-i să îşi formeze obiceiuri alimentare sănătoase, un potenţial excelent de a aborda problemele de sănătate ale populaţiei.
  Sesiunile de informare privind educarea populaţiei pentru promovarea sănătăţii şi a stării de bine, încurajarea consumului de fructe şi legume, formarea unui stil de viaţă sănătos prin cultivarea respectului faţă de viaţa personală, sănătatea proprie şi a celorlalţi.
  S-a pus în discuţie, necesitatea dobândirii unor deprinderi/comportamente corecte pentru alimentaţia în familie, despre evidenţierea principalelor tulburări/afecţiuni digestive cauzate de o alimentaţie incorectă, despre renunţarea la mâncarea nesănătoasă, dezvoltarea unui comportament corect referitor la respectarea orelor de masă şi consumul de alimente sănătoase, fără aditivi şi E-uri periculoase. În acelaşi timp s-a pus accent pe conştientizarea pericolului pe care îl reprezintă mâncarea fast-food pentru propria sănătate, stimularea consumului de fructe/ alte alimente proaspete şi combaterea stresului prin apropierea de natură pe diverse căi.
  Medicul nutriţionist prin prezentări a scos în evidenţă unele reguli de bază într-o alimentaţie sănătoasă pe înţelesul lor, conştientizarea necesităţii unei alimentaţii sănătoase, conştientizarea importanţei nutriţiei corespunzătoare,formarea deprinderilor de alimentaţie sănătoase ,a dorit să le arate beneficiarilor care sunt calităţile esenţiale ale fructelor şi legumelor şi să-i încurajeze spre a-i ajuta pe copii să înţeleagă că o dietă sănătoasă are la bază, în primul rând, o raţie zilnică de fructe şi legume. Au fost organizate concursuri de reţete pe bază de legume, fructe precum şi concursuri de desene. Acţiunile din anul II de proiect vor începe din septembrie 2013 cu sesiuni de gătit şi distribuţia de fructe, legume.
 
 
20 iunie 2013
Compartiment Relaţii Publice şi Presă
Primăria Municipiului Medgidia
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii