Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:13 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiectele de hotarare initiate de primarul orasului Eforie

ro

25 Jan, 2010 20:24 1372 Marime text

Consilierii locali au aprobat in ultima sedinta C.L.E. proiectele de hotarare initiate de primarul orasului Eforie, Ion Ovidiu Brailoiu, cu privire la obtinerea unor finantari nerambursabile. Proiectele aprobate saptamana trecuta care au intrat astfel in etapa de elaborare  a documentatiei se refera la: „Amenajarea obiectivului turistic natural de utilitate publica – Lacul Belona ”, „Acces rutier la plaja Belona si portul turistic, oras Eforie”, „Promovarea activitatilor de marketing si a produselor specifice destinatiei turistice Eforie”, „Reabilitarea spatiilor verzi din orasul Eforie”, „Construirea de piste pentru cicloturism intre Eforie Sud si Eforie Nord”, „Reabilitarea si reamenajarea promenadei in orasul Eforie”, „Amenajarea spatiilor verzi in cartierele nou construite”, „Realizare infrastructura in PUZ A 290/1 si PUZ cartier locuinte, dotari strada 23 August Eforie Nord”, „Realizarea de noi capacitati de producere a energiei prin valorificarea resurselor energetice renegerabile”.

Pentru ultimul proiect enumerat privind realizarea unei ferme electrice, adminitratia locala a pus la dispozitie un teren in suprafata de 1,5 hectare situat in Eforie Sud. Valoarea totala a proiectului initiat de primarul orasului se ridica la suma de 20.979.700,00 lei din care 17,630.000,00 lei reprezinta valoare eligibila a proiectului. Proiectul este unul extrem de important intrucat utilizarea energiei regenerabile are efecte pozitive asupra mediului si contribuie la reducerea emisiilor de CO2 si a altor gaze cu efect de sera. Potrivit raportului de specialitate aceste actiuni sunt in concordanta cu reglementarile europene: “Energie pentru viitor: resurse regenerabile de energie – Cartea Alba stabilind o strategie a Comunitatii si un plan de actiune”; “Cartea Verde a Comisiei din 20 noiembrie 1996 in ceea ce priveste resursele de energie regenerabila”; “Politica de coeziune pentru sprijinirea cresterii economice si a numarului locurilor de munca: Orientarile strategice de coeziune 2007- 2013”; Directiva nr.77/2001 a CE, New Energy Policy si Strategia de la Lisabona.

Hotarare privind stabilirea taxelor si impozitelor locale pentru anul 2010

Pe ordinea de zi a sedintei s-a aflat si proiectul de hotarare privind stabilirea taxelor si impozitelor locale pentru anul 2010. Pentru sprijinirea activitatii agentilor economici cu sediul in orasul Eforie, motivat de impactul negativ al crizei financiare cu care se confrunta tara noastra, in anul 2010, acestia vor beneficia de reducere la plata impozitului pe cladiri si teren, in procent de 20%.

Pentru persoanele fizice au fost, de asemenea, aprobate o serie de reduceri si scutiri la plata taxelor si impozitelor. 

Pe plata anticipat a tuturor obligatiilor catre bugetul local pana la data de 31 martie 2010, contribuabilii vor beneficia si de o bonificatie de 3% la impozitul pe cladiri.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii