Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:49 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spectacol automobilistic de 1 Mai, în staţiunile din sudul litoralului

ro

03 May, 2014 14:40 1438 Marime text
Startul distracţiei în zona de sud a litoralului a fost dat de show-ul automobilistic 1 Mai Tunning Fest 2014. Evenimentul aflat la prima ediţie, organizat de asociaţii din domeniul auto, în colaborare cu Primăria Mangalia a reunit sute de pasionaţi de drift şi drag, pe cordonul rutier dintre Saturn-Venus şi tot atâţia admiratori ai sportului cu motor. În deschiderea evenimentului, sute de maşini tunate şi-au etalat aspectul inedit şi puterea motoarelor pe arterele principale din staţiunile aferente Mangaliei. Începând cu ora 13.30, o caravană formată din peste o sută de autoturisme a plecat de la locul de desfăşurare a întrecerilor automobilistice, au parcurs zeci de kilometri pe arterele principale dintre Olimp şi Mangalia pentru a marca debutul evenimentului. Pe parcursul întregii zile, în locuri special amenajate, motoarele turate, bolizii de sute de cai putere au făcut senzaţie în rândul spectatorilor. În prima zi de întreceri demonstrative atât la categoria drift, cât şi la drag, participanţii şi-au arătat abilităţile de buni piloţi. Manifestarea a avut succes încă din prima zi, când a fost urmărită cu interes de localnici şi turişti, iubitori ai competiţiilor de gen. Începând de vineri, 2 mai, pe pistele special amenajate vor avea loc întreceri spectaculoase de drift pentru etapa de calificări a competiţiei. Marea finală se va da între cei mai buni piloţi, sâmbătă, 3 mai. Organizatorii spun că vor acorda 160 de premii pentru acest eveniment, care se doreşte a deveni o tradiţie, în zona de sud a litoralului. Festivitatea de premiere a câştigătorilor 1 Mai Tunninfg Fest 2014 va avea loc, duminică, 4 mai, începând cu ora 12.00. Derulată pe parcursul a patru zile, manifestarea de la malul mării a îmbinat cu succes încă din prima zi, cursele de drift şi drag cu evenimente de car audio şi expo tunning, spre încântarea celor prezenţi. Despre organizarea acestor competiţii, primarul Mangaliei, Radu Cristian, un mare pasionat de sport a declarat că manifestări de acest gen ar trebui reluate, în fiecare an, pentru a atrage cât mai mulţi turişti, care preferă ca destinaţie de vacanţă staţiunile mai liniştite, precum Mangalia şi cele şase staţiuni din zonă. "În calitate de edil al oraşului, dar şi de practicant al diverselor sporturi încurajez astfel de manifestări. Aceste competiţii sunt destul de costisitoare, implică multe ore de antrenament şi sume de bani importante. Sunt de admirat cei care practică sporturile cu motor. Ne dorim ca această competiţie să crească valoric şi să angreneze cât mai mulţi pasionaţi de drift şi drag atât din ţară, cât şi din străinătate", a declarat primarul Mangaliei, Radu Cristian.
Publicul dornic de distracţie la malul mării este aşteptat să ia parte şi la Festivalul Internaţional de dans Crazy Salsa Fest organizat la Neptun, în perioada 1- 4 mai.
 
1 mai 2014                                                                                Biroul de presă
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii