Tabere gratuite oferite de Primăria Mangalia elevilor merituoşi
Tabere gratuite oferite de Primăria Mangalia elevilor merituoşi
12 Aug, 2013 18:36
ZIUA de Constanta
1261
Marime text
Cu sprijinul autorităţilor locale, prima serie de elevi din municipiul Mangalia, care au obţinut rezultate deosebite la învăţătură, în anul şcolar 2012-2013, au plecat, luni, 12 august, în tabăra gratuită acordată de municipalitate. La plecare, copiii au fost întâmpinaţi de primarul Cristian Radu, care i-a felicitat personal pentru performanţele obţinute pe parcursul anului şcolar şi le-a transmis toate urările de bine. Totodată, edilul Mangaliei a precizat că va susţine şi stimula pe viitor, eleviii oraşului cu rezultate bune la învăţătură. Printr-un proiect de hotărâre iniţiat de edilul Cristian Radu şi adoptat de consilierii locali, primii trei elevi ai claselor V-XI din instituţiile de învăţământ din localitate beneficiază de o vacanţă gratuită din partea municipalităţii, drept recompensă pentru meritele lor. Astfel, în perioada 12-18 august, primii 50 de elevi merituoşi ai Liceului Teoretic "Callatis" şi Şcolilor Gimnaziale Nr. 1, 3, 4, precum şi din cadrul Şcolilor "Sf. Andrei" şi "Gala Galaction" îşi petrec vacanţa de vară în Centrul de Recreere de la Arbănaşi, Jud. Buzău. Alte două grupe formate din câte 105 elevi şi o serie compusă din 90 de elevi, vor beneficia de aceeaşi facilitate în perioadele 18-25 august şi 24-30 august, respectiv 20-26 august, când se vor afla în taberele de la Arbănaşi şi Poiana Pinului. În aceste centre de recreere, elevii beneficiază de condiţii bune de cazare, masă, transport, excursii şi drumeţii. În plus, ei au posibilitatea de a petrece timpul liber într-un mod cât mai plăcut, dispunând în incinta taberelor de săli special amenajate cu calculatoare şi acces la internet, spaţiu amenajat pentru discotecă cu DJ, bază sportivă pentru desfăşurarea activităţilor sportive, alte spaţii destinate activităţilor extraşcolare specifice.
12 august 2013 Biroul de presă
12 august 2013 Biroul de presă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii