Tribunalul Constanta a respins ca neintemeiata cererea formulata de 6 societati din Cernavoda
Tribunalul Constanta a respins ca neintemeiata cererea formulata de 6 societati din Cernavoda14 aprilie 2009
Comunicat de presa
Tribunalul Constanta a respins ca neintemeiata cererea formulata de 6 societati comerciale din Cernavoda privind suspendarea executarii actului administrativ constituit de HCL nr.58 adoptata de Consiliul local Cernavoda.
Consiliul local Cernavoda a adoptat in luna septembrie a anului trecut hotararea nr. 58, prin care interzicea accesul masinilor in zona centrala a orasului si propunea transformarea acesteia intr-o zona pietonala, de promenada pentru locuitorii orasului. Hotararea a fost aprobata de consilierii locali si acceptata de catre cetatenii orasului. Acest lucru s-a vazut in urma unui sondaj de opinie pe care Primaria l-a desfasurat in randul locuitorilor orasului. 77% dintre persoanele intervievate considera ca interzicerea circulatiei masinilor in centrul orasului este benefica pentru toata lumea si 88 % isi doresc ca centrul orasului sa devina un loc linistit de promenada, un loc de intalnire pentru tineri si varstnici, un loc lipsit de poluare.
In motivarea cererii de suspendare a actului administrativ, respectivele societati au reclamat faptul ca le este afectata activitatea economica dar fara sa faca dovada prejudiciului, in conditiile art. 1169 Codul Civil. De asemenea, reclamantele au sustinut ca intampina dificultati in activitatea de aprovizionare, motiv neintemeiat, pentru ca prin aceeasi hotarare, administratia locala permite accesul masinilor care aprovizioneaza spatiile din zona centrala.
In actiunea de suspendare a unui act administrativ menit sa imbunatateasca viata cernavodenilor, nu s-au alaturat si ceilalti agenti economici din zona centrala aflati in numar mult mai mare. Acestia au inteles avantajele unui centru pietonal pentru vadul comercial care se creaza.
Administratia locala va incepe in scurt timp lucrarile de modernizare a centrului orasului care constau in extinderea si modernizarea parcului central, reabilitarea sistemului de apa – canalizare, pavarea trotuarelor si aleilor.
Biroul de presa
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp