Copiii defavorizați, în grija tinerilor social-democrați constănțeni

15 Jun, 2015 11:12
ZIUA de Constanta
2104
Marime text
Sâmbătă, 6 iunie a.c., tinerii social-democrați constănțeni au vizitat copiii instituționalizați de la Centrul de Plasament "Antonio" cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Aceștia i-au însoțit pe micuți la un spectacol desfășurat la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța.
Ca în fiecare an, TSD Constanța a desfășurat acțiunea "Părinte pentru o zi", ca parte a programului "TSD pentru responsabilitate socială". Cei 70 de copii au luat parte la un spectacol organizat de Clubul Sportiv "Farul" Constanța în cadrul căruia au fost celebrate performanța sportivă, perseverența și stilul de viață sănătos. Neșansa face ca unii dintre noi să nu se bucure de ocrotirea și căldura unei familii, iar datoria noastră este să le fim alături.
Prin acest eveniment, copiii au avut ocazia să înțeleagă importanța pasiunii, disciplinei și sportului în formarea acestora. De-al lungul timpului, între copiii de la Centrul de Plasament "Antonio" și tinerii social-democrați s-a legat o frumoasă prietenie, iar TSD-iștii își asumă angajamentul de a le fi alături în demersul de a obține performanțe academice, artistice și sportive.
„Copilăria este cea mai importantă etapă din viaţa unui om. Aceşti copii frumoşi reprezintă viitorul. De aceea, este obligatoriu ca fiecare dintre ei să crească păstrând în suflet, pentru totdeauna, amintirea unei copilării fericite. Prin acest demers, ne-am propus să oferim o zi de neuitat acestor copii, o îmbrățișare caldă, arătându-le că sportul, performanța, dar și un stil de viață sănătos au valoare nemăsurată" a declarat Costin Răsăuţeanu, preşedintele TSD Constanţa.
Acțiunea organizației reprezintă un apel la responsabilizare, la necesitatea creșterii și formării copiilor într-un mediu sigur și sănătos.
În 1954, UNICEF a emis o recomandare care prevedea faptul ca fiecare stat să dispună de o zi așa-numită zi a copilului, iar tradiția este respectată în zeci de țări la nivel mondial.
Biroul de Presă TSD Constanţa

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii