Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
Advertisement
21:54 27 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Furturile de apă aduc plângeri penale

ro

04 Jul, 2011 20:27 701 Marime text

Furturile de apă aduc plângeri penale

În ciuda controalelor şi a sancţiunilor mai mult decât usturătoare, care uneori ajung chiar şi la zeci de mii de lei, ba mai mult în unele cazuri, SC RAJA SA a înaintat către instituţiile competente plângeri penale, există totuşi, agenţi economici care continuă să fure apa la propriu, fără nici cea mai mică jenă sau frică de ce li s-ar putea întâmpla. Tocmai de aceea, echipele de control RAJA Constanţa acordă o atenţie deosebită agenţilor economici, în special în timpul sezonului estival.
În cursul zilei de 29 iunie 2011, în urma unui control efectuat în localitatea Eforie Nord, reprezentanţii Corpului de Control din cadrul societăţii RAJA S.A. Constanţa au descoperit că la Hotelul Union – SC Colonadelor International SRL, de pe strada Tudor Vladimirescu, s-a intervenit neautorizat asupra apometrului, în sensul că sigiliile au fost rupte, deşi apometrul de-abia ce fusese montat în data de 03 iunie 2011. În consecinţă, la faţa locului s-a întocmit un proces verbal de constatare pentru un consum de 1.098 metri cubi, în sistem pauşal în funcţie de numărul locurilor de cazare, pentru o perioadă de o lună.
În data de 30 iunie 2011, tot în cadrul unui control de rutină, în municipiul Constanţa, la restaurantul Dolce Vita – SC Ten’s Group SRL de pe bulevardul Mamaia, a fost descoperit un branşament de apă clandestin, ce alimenta barul şi bucătăria unităţii de alimentaţie publică. În acest caz, reprezentanţii corpului de control au desfiinţat branşamentul ilegal prin care apa potabilă era furată şi au întocmit un proces verbal de constatare pentru un consum, în sistem pauşal şi retroactiv pe 18 luni, de 7.200 metri cubi de apă potabilă. 
Pentru că în conformitate cu Codul Penal, art.208 – 209, acţiunea de furt calificat se pedepseşte cu închisoarea, SC RAJA SA va depune împotriva reprezentanţilor legali ai restaurantului Dolce Vita şi cei ai Hotelului Union, plângeri penale pentru furt de apă.

Purtător de cuvânt
Irina Oprea

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii