RAJA a luat decizia amanarii debransarii Spitalului Municipal Medgidia pana la data de 31 august 2010
RAJA a luat decizia amanarii debransarii Spitalului Municipal Medgidia pana la data de 31 august 2010Comunicat
Astăzi, Spitalul Municipal Medgidia risca să rămână fără apă prin debranşarea de la sistemul centralizat de alimentare cu apă potabilă pentru o datorie de 107.383,53 lei către RAJA, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate pentru perioada ianuarie – iunie 2010. Pentru recuperarea acestui debit SC RAJA SA Constanţa a întreprins toate demersurile legale posibile. După transmiterea notificărilor către forurile superioare, încă o dată compania noastră a dat dovadă de înţelegere şi a mai acordat un răgaz unităţii pentru achitarea restanţelor, până astăzi, 10 august 2010.
În cursul acestei dimineţi, la sediul societăţii au fost primite mai multe adrese de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, Spitalul Municipal Medgidia şi Primăria Medgidia în care ni se solicită amânarea debranşării unităţii sanitare până la sfârşitul lunii. În această perioadă, în conformitate cu Ordinul Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 619/02.07.2010, CAS Constanţa urmează să vireze în contul unităţilor sanitare cu paturi sumele aferente efectuării plăţilor către furnizorii ce au facturile emise până la data de 31.03.2010 neîncasate.
În urma analizării acestor solicitări la nivelul şedinţei Comitetului Director de la nivelul societăţii, s-a luat decizia amânării debranşării Spitalului Municipal Medgidia până la data de 31 august 2010. În cazul în care, nici până la această dată, unitatea sanitară nu-şi va achita restanţele, SC RAJA SA va debranşa Spitalul Municipal Medgidia pe data de 1 septembrie 2010.
Purtător cuvânt
Irina Oprea
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp