Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:19 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parteneriatul Rompetrol - Hospice, o nouă șansă pentru pacienți

ro

07 Jan, 2014 16:29 2218 Marime text
Parteneriatul Rompetrol  - Hospice, o nouă șansă pentru pacienți
 
 
Grupul Rompetrol, prin programul său naţional de responsabilitate socială – “Împreună pentru fiecare” a susţinut înființarea primului centru de stimulare multisenzoriala Snoezelen din București, ce acordă servicii de îngrijire paliativă pacienților cu boli amenințătoare de viață. Valoarea lucrărilor realizate cu sprijinul Rompetrol a fost de 100.000 RON.
 
“Oamenii, comunitățile au nevoi stringente, în creștere, iar implicarea Grupului Rompetrol izvorâște din nevoia de normalizare a societății în care trăim cu toții. Toate programele noastre de CSR și, acest proiect în mod special, ne aduc speranța că putem schimba lucrurile în bine. Continuăm să construim parteneriate cu autoritățile locale și alte grupuri co-interesate din comunitate, investim în sănătate și protecția mediului, tocmai pentru a sprijini societatea noastră”, declară Mihaela Ungar, Director Comunicare și Marketing al Grupului Rompetrol.
 
Proiectul implementat în perioada august – decembrie 2013 a presupus lucrări specializate de amenajare a 5 încăperi aferente centrului de stimulare multisenzorială – sală terapie, sală fizioterapie, grupuri sanitare adaptate persoanelor cu dizabilități, sală tratament.
Centrul funcționează în cadrul unității cu paturi construite de Fundație în sectorul 2, București și va avea ca beneficiari direcți cel putin 60 copii cu boli amenințătoare de viață în stadii avansate și dizabilități fizice severe.
 
“Serviciile medicale gratuite oferite de echipa Hospice, prin acest centru de stimulare, presupun evaluare medicală inițială și reevaluare periodică, control al simptomelor, manevre de nursing si kinetoterapie. În serviciile de stimulare multisenzorială vor fi implicați, ca beneficiari indirecți, aparținătorii pacienților care vor fi instruiți pentru a efectua exerciții de stimulare la domiciliu și vor participa la diversele etape ale terapiei - manevre de masaj, kinetoterapie, gimnastică adaptate specificului bolii și fiecărui pacient în parte. Anual, în cadrul centrului Snoezelen, vor fi organizate peste 300 de sesiuni de stimulare multisenzorială” - Alex Pădureanu, CEO Hospice Casa Speranței București.
 
Parteneriatul Grupul Rompetrol – Hospice Casa Speranței a vizat unul din cele 16 proiecte de CSR, din domeniul sănătate și protecția mediului, selectat pentru implementare în 2013, dintr-un total de 218 aplicații primite pe website-ul programului Împreună pentru fiecare. În București alte două proiecte de sănătate sunt în curs de finalizare, în cadrul Spitalului Victor Babeș – înființarea primului centru de servicii integrate medico-psihologice pentru pacienții cu HIV SIDA din România și în cadrul Institutului Fundeni – dotarea secției de onco-pediatrie (un proiect al asociației PAVEL).
 
Rompetrol este alături de Hospice și în alte proiecte de fundraising sau donații - din 2010, în stațiile Rompetrol din București și Brașov sunt amplasate cutii unde clienții pot contribui cu bani și sprijini activitatea Hospice. De asemenea în 2013 – a fost reabilitat cu sprijinul Rompetrol un centru secundar de îngrijire paliativă din București, iar în 2012 peste 50 de angajați ai companiei au participat la maratonul caritabil „1000 Balkan Charity Challenge” pentru a strânge fonduri și a susține cauza fundației.

 
Despre “Împreună pentru fiecare”:
Programul de responsabilitate socială început în 2009 este destinat dezvoltării şi implicării comunităţilor locale prin  iniţierea, susţinerea şi derularea de proiecte din domeniul sănătăţii şi al protecţiei mediului. De la debutul “Împreună pentru fiecare”, în perioada 2009 – 2013, compania a alocat pentru dezvoltarea a 86 de proiecte peste 1.250.000 USD, în toate regiunile ţării, pentru beneficiul direct al 300.000 de persoane.
 
HOSPICE Casa Speranţei (www.hospice.ro) este cea mai mare organizaţie medicală non-profit din România care asigură gratuit servicii de îngrijire paliativă pentru copii şi adulţi cu boli incurabile în Bucureşti, Braşov, Făgăraş şi Zărneşti.
Îngrijirea paliativă este îngrijirea menită să amelioreze calitatea vieţii pacienţilor şi familiilor acestora, atunci cand se confruntă cu probleme asociate bolilor ameninţătoare de viaţă, prin prevenirea şi înlăturarea suferinţei, prin identificarea precoce, evaluarea şi tratamentul durerii şi al altor probleme de natură fizică, socială, psiho-emoţională şi spirituală. (după Definiţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, 2002)
HOSPICE asigură gratuit, de 20 ani, servicii de îngrijire paliativă pentru copii şi adulţi cu boli incurabile şi a fost desemnată ca fiind centru de excelenţă pentru Europa de Sud-Est.
 
Departamenul de Comunicare şi Relaţii Publice

Grupul Rompetrol
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii