Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:09 21 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rominserv Valves Iaifo reia productia de armaturi - 02.04.2009

ro

02 Apr, 2009 22:35 1050 Marime text

2 Aprilie 2009                                                      Contact: Mihaela Dumitru                                                Tel : 021/30 77 435

Rominserv Valves Iaifo reia producţia de armături

Rominserv Valves Iaifo Zalău, companie membră a Grupului Rompetrol, a reînceput de ieri producţia de armături industriale, iar angajaţii  afectaţi de restrângerea temporară a activităţii şi-au reluat programul în regim normal.
“Adoptarea unor măsuri precum consolidarea parteneriatelor cu companiile din domeniul petrolier, petrochimic şi energetic, dezvoltarea canalelor de distribuţie şi a gamei de robineţi industriali oferiţi, ne-au permis repornirea activităţii de producţie. În perioada următoare, compania va livra către clienţi interni şi externi armături industriale în valoare totală de 1,3 milioane USD, faţă de un nivel de aproximativ un milion USD în primele 3 luni ale acestui an” declară David Ioan, director al Rominserv Valves, punct de lucru al Rominserv.
Pentru creşterea competitivităţii produselor realizate, pe piaţa internă şi externă, compania va continua programul de reducere a costurilor de producţie armături industriale. În 2009, nivelul total al investiţiilor estimate de companie va fi de 850.000 USD, din care 350,000 USD sunt investiţii de mediu.
De asemenea, compania va continua dezvoltarea unor servicii adiacente, de reparaţii armături la sediul clientului, dar şi de diversificare a gamei de produse oferite prin extinderea tipurilor de robineţi realizaţi, de dimensiuni mai mari şi cu utilizare în medii cu presiune crescută. (DN 600, DN 1000; PN 250, PN 400)
Pe fondul crizei economice şi a scăderii volumului de comenzi cu aproximativ 50%, compania a decis în luna martie suspendarea activităţii de producţie, aproximativ 80% din personal fiind afectat de această decizie. În această perioadă, Rominserv Valves a continuat livrările de produse din stoc, contractele cu clienţii derulându-se în conformitate cu programele şi termenele de livrare stabilite anterior.”
Rominserv Valves a înregistrat vanzări de aproximativ 22,4 milioane USD, din care robineţi -12,5 milioane USD, în creştere cu 17% faţă de nivelul din 2007 şi cu 80% faţă de cel din 2005 – primul an în cadrul Grupului Rompetrol. Valoarea totală a investiţiilor realizate în perioada 2004-2008 se ridică la 4,2 milioane USD, din care 1,2 milioane USD au fost alocate pentru realizarea investiţiilor de mediu.
Rominserv, contractorul general al Grupului Rompetrol, a preluat în noiembrie 2004 activele platformei industriale Iaifo Zalău, aflată în proces de lichidare. În prezent, în cadrul punctului de lucru din Zalău sunt produse şi staţiile mobile de distribuţie carburanţi, până în prezent fiind realizate 171 de staţii Rompetrol Expres şi 70 de staţii interne.

Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice
Grupul Rompetrol

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii