Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:20 21 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rompetrol Rafinare - Luni, 20 Decembrie 2010

ro

20 Dec, 2010 18:04 1358 Marime text

Grupul Rompetrol, susţinut de unicul său acţionar - KazmunayGaz Kazahstan, îşi exprimă din nou deschiderea pentru găsirea de soluţii mutual avantajoase, adaptate contextului economic actual, prevederilor legale şi cadrului contractual pentru rezolvarea diferendului privind obligaţiunile emise de Rompetrol Rafinare şi achiziţionate de Ministerul Finantelor Publice în 2003.

Cu prilejul recentei intâlniri de la Astana, preşedintele Republicii Kazahstan, Nursultan Nazarbayev, şi preşedintele României, Traian Băsescu, şi-au exprimat dorinţa ca divergenţele dintre Rompetrol şi Ministerul Finanţelor Publice să fie soluţionate pe cale amiabilă.

În acest sens, Grupul continuă discuţiile cu echipa mixtă a Ministerului Finantelor pentru identificarea si adoptarea unor soluţii de compromis reciproc acceptabile.

Conform Legii 89/2005 şi Convenţiei de Emisiune, Rompetrol Rafinare a emis la data de 30 septembrie 2010, în contul obligaţiunilor nerăscumparate, 19.7 miliarde acţiuni către Ministerul Finanţelor Publice. Înţelegând obiectivele bugetare ale Ministerului Finanţelor, Grupul şi-a exprimat disponibilitatea pentru o posibilă răscumpărare a acestor acţiuni, urmând a se determina valoarea acestora şi modul de plată.

În primele nouă luni ale acestui an, valoarea totală a contribuţiei Rompetrol Rafinare către bugetele locale şi centrale s-a ridicat la aproximativ 1,2 miliarde USD, în creştere cu peste 70% faţă de nivelul atins în perioadă similară din 2009. În acelaşi timp, exporturile companiei s-au majorat cu 10%, până la un nivel de peste 774 milioane USD, Rompetrol Rafinare ocupând locul 3 în topul exportatorilor din Romania în 2010.

Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice

Grupul Rompetrol

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii