Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:32 21 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

"The Rompetrol Internship Program 2011", la final

ro

30 Sep, 2011 22:17 1906 Marime text

Grupul Rompetrol, prin companiile membre - Rompetrol Rafinare, Rompetrol Petrochemicals şi Rominserv, a selectat 26 de studenţi şi absolvenţi de studii medii, pentru continuarea programului de Internship. In prima etapa a programului au fost selectaţi 39 de tineri din Constanţa, Ploieşti, Iaşi, Bucureşti şi Cluj.

"Alături de echipa Rompetrol, cei 26 de tineri vor continua programul de Internship în perioada următoare, în funcţie de cerinţele de business ale companiilor din care fac parte. Pe perioada aprofundării cunoştinţelor se vor desfăşura activităţi practice de o complexitate progresivă, participanţii având stabilite sarcini precise şi obiective de performanţă. În etapa de selecţie au fost urmărite atât rezultatele şi implicarea candidaţilor pe perioada studiilor, cât şi atitudinea şi interesul acestora pentru dezvoltarea unei cariere", declară Anneliese Anghel, Director Resurse Umane al Grupului Rompetrol.

Prezentat în acest an în cinci centre universitare - Constanţa, Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Ploieşti, programul de Internship a strâns aplicaţiile a 1.500 de studenţi.

Obiectivele cheie ale acestui program sunt identificarea unor tineri talentaţi, familiarizarea acestora cu climatul organizaţional şi conceptele de lucru ale Grupului Rompetrol şi, mai ales, transpunerea în practică a cunoştintelor teoretice acumulate în anii de studii. Costurile aferente (salarii, cazare, transport) sunt suportate integral de Rompetrol.

La finalul acestuia, tinerii vor avea şansa să înceapă o carieră în cadrul Grupului Rompetrol. În 2010, din cele 76 de persoane care au participat în cadrul programului de Internship, 27 au devenit angajaţi ai companiilor Rompetrol Rafinare, Rompetrol Petrochemicals şi Rominserv (contractorul general al Grupului).

Acest proiect se derulează începând din 2003, iar din cei aproape 400 de studenţi şi absolvenţi care au participat la acest program, 111 au fost angajaţi în cadrul companiilor Rompetrol.

Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice

Grupul Rompetrol

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii