Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:56 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declaraţia Consiliului Naţional al Colegiului Medicilor din România

ro

29 Jun, 2012 18:06 1489 Marime text

Declaraţia Consiliului Naţional al Colegiului Medicilor din România

Consiliul Naţional al Colegiului Medicilor din România, întrunit la Constanţa, în ziua de 29 iunie 2012, îşi manifestă îngrijorarea privind acţiunile de intimidare ale corpului medical şi actele inacceptabile şi indadmisibile de limitare a independenţei profesionale din partea organelor de forţă ale statului român.
Analizând ultimul caz de acest gen privind chemarea la DNA a medicilor care au acordat asistenţă medicală pacientului Adrian Năstase şi în urma declaraţiilor iresponsabile ale unor politicieni sau ale unor persoane cu funcţii în statul român, Consiliul Naţional decide:
- Să solicite CSM o anchetă disciplinară legată de activitatea procurorului general şi procurorilor DNA Bucureşti în legătură cu acest caz. Încălcarea drepturilor pacientului, intervenţia în relaţia medic – pacient şi medic – familia pacientului şi ancheta unor diagnostice în absenţa unor expertize medicale care să trezească suspiciuni cu privire la diagnostic constituie, în esenţă, încălcări grave ale drepturilor omului şi este obligaţia CSM-ului de a sancţiona astfel de abateri.
Atragem atenţia că însăşi comunicarea diagnosticului şi convorbirilor între medic şi pacient, între medic şi familia pacientului, fără acordul pacientului, încalcă confidenţialitatea prevăzută prin lege.
- Informarea organismelor profesionale din ţările Uniunii Europene şi a Comisiei Europene, cu solicitarea de a acorda sprijin şi a efectua un lobby asupra guvernelor ţărilor respective şi asupra Guvernului României pentru a apăra independenţa profesionalî a medicilor.
- A solicita măsuri legislative şi administrative de protecţie reală a drepturilor medicilor şi de îndepărtare a presiunilor ilegitime.
Consiliul Naţional al Colegiului Medicilor din România îşi manifestă încrederea că acest demers va fi tratat cu maximum de responsabilitate şi că factorii decidenţi vor înţelege gravitatea situaţiei.

Constanţa, 29 iunie 2012

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii