Reprezentanți ai conducerii spitalelor și ai administrației publice – față în față pentru a identifica soluții optime și a crește calitatea în sănătate
Reprezentanți ai conducerii spitalelor și ai administrației publice – față în față pentru a identifica
19 Oct, 2015 10:16
ZIUA de Constanta
1738
Marime text
Compania de comunicare medicală Houston NPA și Healthcare Business Solution Group organizează între 13-15 noiembrie 2015 la Poiana Brașov (Ana Hotels) Conferința Națională cu tema „Optimizarea, Performanța și Calitatea în Sănătate”. Evenimentul se adresează managementului logistic și financiar al spitalelor, autorităților publice și sanitare.
Gazda evenimentului este Dr. Horea Timiș, manager la o companie privată de analiză în domeniul managementului medical, cu o experiență de 5 ani ca director la DSP Alba, fost consilier în cadrul Ministerului Sănătății. “Considerăm această conferință un moment O, în care vom discuta atât în plen, cât și la workshop-uri, despre provocările cu care se confruntă managementul spitalelor și autoritățile publice. Avem 3 obiective generale: Cum creștem calitatea în sistemul de sănătate? Cum creștem satisfacția pacientului? Cum controlăm costurile pentru a maximiza beneficiile? Va fi locul unde cifrele vorbesc”!, a declarat Dr. Horea Timiș.
Printre invitații speciali se numără Dr. Paolo Padovani – Italia (doctor în inginerie și consultant în management și dispozitive medicale pentru companii internaționale de top), Dr. Heinz Vajasdi – Austria (vastă experiență internațională în proiectarea de concepte, construcție, analiză de structură, optimizarea circuitelor și dotarea cu echipamente a unităților spitalicești), Dr. Adrian Cotârleț (chirurg și managerul Spitalului Municipal de Urgență Moinești, unul dintre cele mai performate spitale din țară d.p.d.v. al managementului aplicat), Dr. Marius Filip (Director Unitatea de Standarde pentru Serviciile de Sănătate din cadrul Autorității Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate) și Conf. Dr. Diana Păun (endocrinolog, Consilier de Stat, Departamentul Sănătate Publică din cadrul Administrației Prezidențiale, fost manager al Institutului Parhon).
Conferința își propune să abordeze subiecte pragmatice din domeniul managementului sanitar, prin prisma analizei proceselor de sistem pe criterii de calitate, eficiență, transabilitate și indicatori de performanță, facilitând comunicarea între structura de conducere a spitalelor și autoritățile publice locale și centrale.
Temele principale de pe agendă sunt: soluții pentru infrastructură/dotare/personal, servicii de consultanță management spitale, surse de finanțare pentru spitale, comunicare și leadership în spitalele de stat, acreditarea spitalelor, externalizarea serviciilor din spitale-argumente pro/contra, impactul satisfacției pacienților asupra serviciilor medicale, studii și analiza pieței farmaceutice, soluții inovative de software pentru spitale, polițe de asigurare și managementul riscului, marketing medical etc.
Pe parcursul celor 3 zile organizatorii își propun ca întreg aparatul decizional și operațional al unităților sanitare să dobândească informații care să le ofere anumite "chei de verificare" în procedurile interne, dar și să îi conducă la soluții pragmatice de îmbunătățire a procesului managerial, cu scopul creșterii performanței și eliminării pierderilor din anumite sectoare vulnerabile.
În cazul reprezentanților sectorului administrativ public care au în vedere îmbunătățirea calității serviciilor medicale pentru cetățeni, organizatorii doresc să îi informeze despre modul de analiză al unui spital, despre importanța cunoașterii arealului și corelația acestuia cu structura de servicii a unității sanitare, despre analiza notelor de fundamentare sau alocarea de fonduri.
Participanții au oportunitatea de a dezbate alături de consultanții prezenți studii de caz pe baza unor documente publice aduse chiar de conducerea spitalelor sau autoritățile publice, de a realiza simulări de situații și proceduri. Documentele cu care sunt încurajați participanții să vină la dezbatere sunt: structura spitalului aprobată prin ordin MS; gradul de ocupare a paturilor pe fiecare secție pe primele 6 luni ale lui 2015; valoare ICM pe fiecare secție în parte in primele 6 luni ale lui 2015; valoare contract CAS pentru 2015; număr de cazuri depășite din contract pe fiecare secție (primele 6 luni din 2015); număr cazuri nerealizate din contract pe fiecare secție (primele 6 luni din 2015); ultima structură de personal disponibilă.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii