Ce şi cum tratează hidroterapia
Ce şi cum tratează hidroterapia
17 Mar, 2014 12:33
ZIUA de Constanta
1308
Marime text
Încă din vremea Greciei antice, apa a fost utilizată ca un agent terapeutic. Astazi, hidroterapia este utilizată în vindecarea diferitelor boli, de la artrită şi probleme musculare, până la depresie, stres şi deficienţe ale somnului.
Hidroterapia este o formă alternativă a medicinei clasice în cadrul căreia este vizată menţinerea sau restabilirea sănătăţii prin mijloace ce necesită utilizarea apei. Cele mai multe tratamente implică aplicarea apei direct pe pielea pacientului, dar există şi posibilitatea ca anumite părţi ale corpului acestuia să fie introduse în apă fierbinte sau foarte rece. Expunerea alternativă la temperaturile diferite ale apei ajută la îmbunătăţirea circulaţiei şi la creşterea presiunii arteriale.
Hidroterapia ca metodă de tratament a fost elaborată chiar pornind de la rolul pe care îl are sângele pentru organismul uman. Ajungând în fiecare celulă, ţesut şi organ, oferă nutrienţii şi oxigenul necesare pentru funcţionarea corectă a acestora. În plus, sângele poate fi considerat şi un detoxifiant al coprului uman, fiind cel care preia toxinele din celule, eliminându-le mai apoi din organism. Aplicând tratamente alternative cu apă caldă şi rece, circulaţia sângelui este îmbunătăţită şi astfel, corpul este mai eficient în producerea nutrienţilor şi oxigenului necesare părţilor ce urmează a fi vindecate.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii