Acreditarea jurnaliştilor la Senat pentru sesiunea februarie-iunie 2011
Acreditarea jurnaliştilor la Senat pentru sesiunea februarie-iunie 2011Formularele şi procedura de acreditare sunt publicate pe site-ul instituţiei (www.senat.ro), la secţiunea "Relaţii cu mass-media/Acreditare ziarişti". Documentele necesare obţinerii acreditării şi fotografiile se pot trimite prin e-mail la adresa presa@senat.ro sau se pot depune zilnic, între orele 9.00 şi 16.00 (vinerea până la ora 13.00), la Biroul de presă al Senatului, din Palatul Parlamentului, Calea 13 Septembrie, nr. 1-3, intr. A1 sau E3, corp E3/cam. 209, Sector 5, Bucureşti.
Până la data de 15 februarie 2011, rămân valabile legitimaţiile de acreditare a jurnaliştilor în sesiunea septembrie-decembrie 2010.
Biroul de presă al Senatului 20 ianuarie 2011
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Gold Press Media 24 May, 2011 16:34 Guvernul suplimentează bugetul Parlamentului Bugetul pe 2011 al Senatului a fost suplimentat cu 11.037 mii lei, iar cel al Camerei Deputaţilor cu 12.086 mii lei, din Fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului, pentru acoperirea cheltuielilor cu organizarea sesiunii anuale a Adunării Parlamentare NATO, ce se va avea loc în luna octombrie la Palatul Parlamentului. Felix Ilie Seful Departamentului de Comunicare