Avem nevoie de un nou început şi de o nouă abordare în ceea ce priveşte discuţiile despre relansarea economică

În acest moment România este într-o situaţie în care ţării noastre i se prezintă o serie de oportunităţi pe care le poate irosi sau de care poate profita. Ceea ce lipseşte la modul cel mai serios este un plan, capacitate administrativă şi voinţa politică de a lua cele mai utile măsuri pentru mediul economic şi pentru cetăţenii acestei ţări, în defavoarea puternicei clientele politice. Toate acestea crează un profund sentiment de improvizaţie şi de guvernare făcută pe genunchi. Acest mod de a administra ţara nu doar că îngreunează viaţa românilor, dar generează neîncredere în cel mai serios mod. Această neîncredere se manifestă la nivelul opiniei publice, dar şi la nivelul investitorilor. Exemple în acest sens sunt eşecul privatizării Petrom, scăderea Bursei de Valori, scăderea volumului investiţiilor străine directe, precum şi numărul mare de firme care intră în insolvenţă - 7.000 doar în primele patru luni ale lui 2011.

Din moment ce Comisia Europeană a scăzut cofinanţarea pentru România de la 15% la 5%, rezultând o economie de peste 714 milioane de euro pentru statul român, nu mai există nicio scuză pentru rata de absorbţie de sub 5%. Din moment ce, prin Acordul semnat cu FMI, Guvernul se angajează să vină până la sfârşitul lui septembrie 2011 cu o listă de priorităţi de investiţii la nivel naţional, nu mai există nicio scuză pentru direcţionarea banilor publici către proiecte de care beneficiază nu comunităţile, ci clientela politică.

Faptul că există spaţiul fiscal bugetar ce permite majorarea salariilor la nivelul anului trecut ridică o serie de întrebări în legătură cu cea mai bună destinaţie a acestor bani. Discuţia principială se va rezuma în perioada următoare, cu certitudine, pe cele două mari faţete ale problemei: fie salariile revin la nivelul la care erau înainte de tăiere, fie este găsită o altă destinaţie pentru aceste fonduri, destinaţie care trebuie să aibă sens şi impact economic favorabil. În acest sens, Executivul are la îndemână o serie de opţiuni, precum reducerea fiscalităţii, pentru stimularea mediului economic, indexarea pensiilor cu inflaţia, reducerea deficitului fondului de pensii, sau o combinaţie a acestor măsuri.
Un lucru este cert, Guvernul trebuie să arate transparenţă în cheltuirea acestor bani şi, mai important, trebuie să arate viziune şi un calcul precis în ceea ce priveşte destinaţia acestor bani. Dacă Executivul are probleme în identificarea celei mai bune modalităţi de a cheltui fondurile, sunt convins că ne putem gândi cu toţii la instituirea unui for bipartizan, Putere-Opoziţie, care să caute cele mai bune răspunsuri, după modelul american.

Suntem prea săraci să ne permitem să aruncăm bani pe fereastră. Solicit Guvernului să prezinte public, cu celeritate, planul său legat de perspectivele financiare ale României, atât în ceea ce priveşte veniturile prognozate, cât mai ales în ceea ce priveşte cheltuielile pe care are de gând să le facă. Cetăţenii acestei ţări au fost nevoiţi să facă sacrificii enorme în ultimul an şi au tot dreptul să ştie ce-i aşteaptă în continuare. Consider că este de datoria primului-ministru să facă public acest plan, de urgenţă, în faţa Parlamentului. Doresc să-i amintesc Premierului că orice creştere economică, pentru a fi cu adevărat eficientă, trebuie să fie resimţită de către cetăţeni, nu trebuie doar consemnată de către statisticieni.