Biroul Permanent al Senatului - Luni, 05 Septembrie 2011
Biroul Permanent al Senatului - Luni, 05 Septembrie 2011Biroul Permanent al Senatului a stabilit programul de lucru pentru ziua în curs, cu şedinţe ale grupurilor parlamentare la ora 14.00 şi şedinţa plenului începând cu ora 16.00, a declarat vicepreşedintele Ioan Chelaru, la finele şedinţei forului de conducere al Senatului desfăşurată astăzi, 5 septembrie.
Domnul senator Chelaru a precizat, de asemenea, că şedinţa de plen de astăzi va debuta cu intonarea Imnului Naţional, după care va avea loc deschiderea sesiunii ordinare a Senatului, vor fi aleşi membrii noului Birou Permanent al Senatului, care se vor reuni apoi într-o scurtă şedinţă, iar ulterior vor avea loc dezbateri cu privire la propunerile şi iniţiativele legislative înscrise pe ordinea de zi a plenului.
Vicepreşedintele Senatului a menţionat, de asemenea, că în cadrul şedinţei de astăzi au fost aprobate memorandumuri interne referitoare la două activităţi internaţionale şi la vizita în ţara noastră a unor membri ai secretariatului internaţional al Adunării Parlamentare a NATO, pentru pregătirea sesiunii anuale din luna octombrie a.c., care va avea loc la Palatul Parlamentului.
Domnul Chelaru a adăugat că s-a stabilit ca marţi, 6 septembrie, începând cu ora 12.00, să se desfăşoare o nouă şedinţă de Birou Permanent, în care să se repartizeze comisiilor permanente propunerile şi iniţiativele legislative recent înregistrate la Secretariatul general al Senatului.
Direcţia de presă 5 septembrie 2011
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp