Comunicat de presa - Comisia pentru munca, familie si protectie sociala Senat - 2 septembrie 2014

02 Sep, 2014 19:59
ZIUA de Constanta
1541
Marime text
În data de 2 septembrie 2014, Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială a Senatului s-a întrunit, la sediul său, sub conducerea domnului senator Liviu Marian POP.
Pe ordinea de zi a Comisiei s-a aflat în dezbatere Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.55 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Această propunerea legislativă, adoptată în unanimitate de senatorii din Comisia pentru muncă familie şi protecţie socială a Senatului, modifică art. 55 şi art. 158 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul recunoaşterii grupei I de muncă pentru toţi pensionarii care au cel puţin 2 ani lucraţi în această grupă, ca fiind activitate desfăşurată în condiţii speciale, nu doar pentru cei care au efectuat un stagiu minim de 6 ani în grupa I de muncă, aşa cum prevede legislaţia actuală.
De asemenea, perioadele mai mici de doi ani, lucrate în locurile de muncă menţionate, vor fi recunoscute ca fiind perioade lucrate în condiţii deosebite de muncă.
Raportul de admitere a Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea art.55 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, întocmit de Comisia pentru muncă, va intra în dezbaterea Plenului Senatului săptămâna viitoare, urmând ca în cel mai scurt timp să devină lege.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii