COMUNICAT DE PRESĂ Senatorul Călin Popescu-Tăriceanu dă publicităţii urmatoarele - 8.09.2014

Cerere de suspendare a Președintelui României

Domnule Preşedinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu,
Domnule Preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea,
Subsemnaţii, deputaţi şi senatori menţionaţi în Anexă, în baza prevederilor art. 95 din Constituţie formulează următoarea
CERERE PRIVIND SUSPENDAREA DIN FUNCȚIE
A PREȘEDINTELUI ROMÂNIEI, TRAIAN BĂSESCU
Preambul
Art. 95 alin.(1) din Constituție prevede că Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie „în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei”.
Textul constituţional nu defineşte noţiunea de „fapte grave”. De aceea facem apel la jurisprudența Curții Constituţionale, care, prin Avizul consultativ nr.1 din 5 aprilie 2007 privind propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.258 din 18 aprilie 2007, a statuat: ”Este evident că o faptă, adică o acţiune sau inacţiune, prin care se încalcă prevederile Constituţiei, este gravă prin raportare chiar la obiectul încălcării. În reglementarea procedurii de suspendare din funcţie a Preşedintelui României, Constituţia nu se rezumă însă la acest înţeles căci, dacă ar fi aşa, expresia „fapte grave” nu ar avea sens. Analizând distincţia cuprinsă în textul citat şi luând în considerare faptul că Legea fundamentală este un act juridic normativ, Curtea Constituţională constată că nu orice faptă de încălcare a prevederilor Constituţiei poate justifica suspendarea din funcţie a Preşedintelui României, ci numai "faptele grave", cu înţelesul complex pe care această noţiune îl are în ştiinţa şi în practica dreptului. Din punct de vedere juridic, gravitatea unei fapte se apreciază în raport cu valoarea pe care o vatămă, precum şi cu urmările sale dăunătoare, produse sau potenţiale, cu mijloacele folosite, cu persoana autorului faptei şi, nu în ultimul rând, cu poziţia subiectivă a acestuia, cu scopul în care a săvârşit fapta. Aplicând aceste criterii la faptele de încălcare a ordinii juridice constituţionale la care se referă art.95 alin.(1) din Legea fundamentală, Curtea reţine că pot fi considerate fapte grave de încălcare a prevederilor Constituţiei actele de decizie sau sustragerea de la îndeplinirea unor acte de decizie obligatorii, prin care Preşedintele  României  ar  împiedica  funcţionarea  autorităţilor  publice,  ar suprima sau ar restrânge drepturile şi libertăţile cetăţenilor, ar tulbura ordinea constituţională ori ar urmări schimbarea ordinii constituţionale sau alte fapte de aceeaşi natură care ar avea sau ar putea avea efecte similare.”
În același aviz al CCR nr. 1 din 5 aprilie 2007, tot în privința definirii, aprecierii, gravității unei fapte a Președintelui, în speță legate de unele afirmații discriminatorii și xenofobe ale Președintelui, se găsește următoarea teză: ” Rămâne ca Parlamentul să decidă, pe baza   datelor   şi   a   informaţiilor  care-i   vor   fi   prezentate   cu   ocazia dezbaterilor, asupra existenţei şi gravităţii acestor fapte.”. Prin urmare, Curtea Constituțională completează de principiu definirea dată  sintagmei ”fapte grave”, cu acordarea liberului arbitru Parlamentului pentru a aprecia dacă anumite fapte ale Președintelui României se încadrează în sintagma: ”fapte grave”. Acordarea acestui liber arbitru nu este întâmplătoare. Ea se bazează pe următoarea teză fundamentală: neexercitarea atribuțiilor de control ale Parlamentului asupra Președintelui României și, eventual, faptul de a nu-l suspenda, atunci când este cazul, constituie un pericol mai mare pentru societate, pentru că poporul, oricâte fapte ar avea de imputat acestuia, fără suspendare, nu-l poate demite
Analiza acțiunilor și declarațiilor politice ale Președintelui României din 2013 și 2014, pe care au făcut-o semnatarii prezentei, dovedește că ele au excedat cadrul limitelor ”libertăţii de exprimare a opiniilor politice”, așa cum este el prezentat în Decizia CCR nr. 53 din 28 ianuarie 2005.
Dintre numeroasele exemple, cu care poate fi ilustrată ”săvârşirea unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei” de către Președintele României, așa cum este ea prezentată cu limpezime în jurisprudența Curții Constituționale și pe care am citat-o mai sus, am reținut următoarele acte de decizie notorii:
1. Președintele României a decis să-și asume și să acționeze în mod deschis, public și neechivoc în rolul de președinte de facto al Partidului Mișcarea Populară.
2. Președintele României a decis să-și asume și să acționeze în mod deschis, public și neechivoc rolul de susținător activ al candidaților succesivi la alegerile pentru Parlamentul European și la Președinția României ai PMP. Toate aceste acte de decizie s-au petrecut pe durata exercitării mandatului prezidențial.

Ca o circumstanță agravantă, la punerea în operă a actelor de decizie menționate, Președintele României a folosit componente aparținând logisticii Administrației Prezidențiale.
În Propunerea de suspendare a Parlamentului României, înaintată CCR pe data de 5 iulie 2012, se aflau înscrise următoarele:
”Președintele a încălcat sistematic principiul neapartenenței politice a persoanei care ocupă funcția prezidențială și a abandonat rolul constituțional de mediator în stat și în societate. Președintele  a  săvârșit  acţiuni  politice concrete care l-au transformat în liderul de fapt al Partidului Democrat-Liberal.
Preşedintele Traian Băsescu i s-a substituit lui Emil Boc nu doar ca Prim- ministru, ci şi ca preşedinte al Partidului Democrat-Liberal. El a luat parte în mod frecvent la reuniunile acestui partid politic, a discutat cu reprezentanţii săi liniile directoare ale politicii economice, sociale etc. În aceste condiţii, nici nu poate fi vorba despre imparţialitatea şi neutralitatea impusă Preşedintelui de art. 84 al Constituției. Atitudinea sa a fost una de flagrant partizanat politic prin participarea activă în viaţa internă a Partidului Democrat-Liberal...  Atacurile repetate, jignirile și denigrările aduse liderilor celorlalte partide, denotă lipsa de neutralitate vădită a Președintelui României şi o sfidare vadită a prevederilor art 8, art 80 alin (2), art 82 alin (2) și art 84. alin (1) din Constituție...      
În ziua de 4 martie 2011, Președintele României a participat la Întâlnirea la vârf a Partidului Popular European (PPE), la Helsinki. Şeful formal al PDL, Emil  Boc,  nu  a  fost  invitat.  Mai  mult,  pentru  deplasarea  Preşedintelui  în Finlanda s-au folosit resursele financiare şi materiale ale statului român, deşi reuniunea PPE era, în mod evident, una de partid. Acest aspect a fost recunoscut de purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, care a susţinut următoarele: “Deplasarea a fost plătită din banii alocaţi prin bugetul de stat Administraţiei Prezidenţiale întrucât a fost o deplasare în interes naţional, şi nu una în interes privat".”
Concluziile CCR la aceste acuzații se află în Avizul Consultativ Nr.1 al CCR din 6 iulie 2012, din care cităm:
”În legătură cu aceste susţineri (cele de mai sus – n.n.), Curtea reţine că faptele concrete menţionate mai sus, imputate Preşedintelui, îmbracă forma unor CONFLICTE cu ceilalţi participanţi la viaţa politică....Referitor la rolul Preşedintelui României, prevăzut de art.80 din Constituţie, Curtea constată că domnul Traian Băsescu NU şi-a exercitat cu maximă eficienţă şi exigenţă funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.”
Astăzi, Președintele României se folosește de același ”modus operandi”, locul PDL fiind luat de PMP. De aceea, acuzațiile de principiu și faptice care i-au fost aduse în 2012 de către Parlament și care au fost împărtășite de 7,4 milioane de români sunt valabile și azi, așa cum sunt valabile și criticile de fond la adresa Președintelui înscrise de CCR în Avizul nr. 1 din 2012.
Privind retrospectiv din 2012 și până azi la acțiunile de notorietate ale Președintelui României și luând drept literă de lege modul în care CCR a definit sintagma ”fapte grave” în Avizul consultativ nr.1 din 5 aprilie 2007, coroborat cu teza CCR care a acordat Parlamentului liberul arbitru în aprecierea cazului în care anumite fapte concrete ale Președintelui României se încadrează în sintagma”fapte grave”, putem afirma că Președintele României a săvârşit fapte grave prin care a încalcat prevederile Constituţiei și poate fi suspendat în conformitate cu art. 95 alin.(1) din Constituție.

”Gravitatea unei fapte se apreciază în raport cu valoarea pe care o vatămă”, afirmă CCR în  Avizul consultativ nr.1 din 5 aprilie 2007. Semnatarii prezentei constată că Președintele României a vătămat în formă continuată o valoare fundamentală a statului de drept, Constituția, mai exact, art. 80 (alin. 2) și art. 84, în care se face vorbire despre rolul de mediator al Președintelui, de imparțialitatea și neutralitatea sa. Prin urmare, încălcând o valoare fundamentală, faptele sale sunt cu adevărat grave în accepțiunea dată chiar de către CCR. Împrejurarea că Președintele a încălcat Constituția și după Referendumul din 2012, în ciuda aprecierilor negative ale CRR la adresa sa prin Avizul nr. 1 din 2012, citate mai sus, și în ciuda și în disprețul votului masiv de demitere înregistrat la Referendumul din 2012, reprezintă încălcări ale Constituției în formă continuată, deci, o circumstanță agravantă. În aceste condiții sintagma ”fapte grave”, atașată acțiunilor Președintelui, are un plus de legitimitate.
Însăși repetarea unor fapte de natura celor pentru care Președintele a fost suspendat anterior, conferă caracterul de gravitate cerut de Constituție și Curte.



Expunere de motive
1. Președintele s-a implicat concret în acţiuni politice de notorietate publică care l-au transformat în liderul de facto al Fundației Mișcarea Populară, fundație cu activitate eminamente politică, și al Partidului Mișcarea Populară.
Art. 80
” (2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.”
Art. 84
“(1) În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată.”
Atitudinea sa a fost de flagrant partizanat politic prin participarea activă la viaţa internă și publică a Fundației Mișcarea Populară și a PMP, la acțiuni electorale în timpul campaniei pentru alegerile europarlamentare. Chiar dacă nu a fost și nu este membru al PMP, Președintele României a declarat la postul de televiziune B1 că a fost inițiatorul Fundației Mișcarea Populară, fundație cu activitate eminamente politică și care se află la baza înființării PMP. Inițierea unei fundații cu caracter politic este în flagrantă contradicție cu prevederile art. 84, Constituția României.
Împrejurarea de a fi semnat primul pe lista de susținători a candidatului PMP la alegerile prezidențiale, Cristian Diaconescu, și de fi făcut o adevărată campanie publicitară legată de acest gest politico-propagandistic este un partizanat politic flagrant, departe de a putea fi încadrat în prevederile Deciziei CCR nr. 53 din 28 ianuarie 2005 referitoare la libertatea de exprimare a opiniilor.
A doua zi, după alegerea de către PMP a unui nou candidat al partidului la președinția României în persoana Elenei Udrea, Președintele României a invitat o delegație a acestui partid la sediul Administrației Prezidențiale. Declarațiile publice făcute presei de  participanți la întâlnirea de la Cotroceni au făcut dovada unei implicări partizane fățișe și semnificative a Președintelui României în campania electorală de promovare a candidatului PMP, Elena Udrea. Președintele României nu numai că a transformat sediul și logistica Administrației prezidențiale într-un sediu de campanie electorală pentru un partid politic, dar s-a implicat activ și public de la înălțimea funcției și a folosit influența instituției prezidențiale în mod partizan.
Simultan, Traian Băsescu a pornit din calitatea sa de Președinte al României un adevărat asalt mediatic cu conotații profund negative la adresa adversarilor candidatului PMP, Elena Udrea, cu scopul vădit de a o sprijini să acceadă în turul 2 al alegerilor prezidențiale. Nici această acțiune pro-activă și militantă nu poate fi încadrată în prevederile Deciziei CCR nr. 53 din 28 ianuarie 2005 referitoare la libertatea de exprimare a opiniilor politice, ea constituind o gravă încălcare a Constituției.

2. Intervenția directă și instituțională a domnului Traian Băsescu la Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker,  în problema comisarului român din cadrul Comisiei Europene.

Pe 30 august a.c., Președintele României, înainte de a pleca la Consiliul European, a declarat presei următoarele: ”În orice caz, este important ca România să obţină un portofoliu relevant, după ce a deţinut portofoliul Agriculturii să nu ne întoarcem iar la Multilingvism. Va fi și o sarcină a Guvernului, dar de care nu mă DEROBEZ (s.n.) nici eu, în cadrul neoficial, în discuţii cu preşedintele Jean-Claude Juncker.”
Derobarea are, conform DEX, semnificația de sustragere, eschivare. Prin urmare, Președintele României a considerat că problema negocierii portofoliului României la Comisia Europeană face parte dintre atribuțiile sale de care nu se ”derobează”. Nici Constituția și nici Legea 373 din 2013 nu conferă Președintelui României vreo atribuție cu privire la procesul decizional din cadrul Uniunii Europene legat de portofoliul ce revine României, Guvernul fiind singura autoritate publică abilitată în acest sens. Președintele României nu a fost mandatat de Guvern să negocieze la Bruxelles portofoliul ce revine României.
Nici această acțiune a Președintelui nu poate fi încadrată în prevederile Deciziei CCR nr. 53 din 28 ianuarie 2005 referitoare la libertatea de exprimare a opiniilor politice, ea fiind un nou caz de încălcare gravă a Constituției, prin depășirea evidentă a atribuțiilor Președintelui României.
Criticile formulate ulterior de Guvern, prin intermediul Primului Ministru, la adresa intervenției Președintelui României pe lângă Președintele Comisiei Europene pe tema portofoliului ce revine României, constituie un argument suplimentar că Președintele României nu numai că nu a avut mandat din partea Guvernului, dar și-a depășit atribuțiile și a acționat în afara legislației în vigoare.

3. Președintele României, Traian Băsescu, a promovat raporturi instituționale în forme necivilizate cu participanții la viața publică.

Din avizul nr. 1/2007 al CCR, am reținut convingerea Curții că raporturile instituţionale între participanţii la viaţa publică trebuie să se desfăşoare în forme civilizate, pentru a se asigura şi pe această cale promovarea valorilor supreme consacrate şi garantate prin art. 1 din Legea fundamentală și dezacordul Curţii Constituţionale față de formularea de acuzaţii, etichetări jignitoare şi insulte la adresa exponenţilor autorităţilor publice în legătură cu activitatea desfăşurată de ei. Chiar dacă acestea pot fi caracterizate ca opinii politice, ele nu sunt de natură să contribuie la consolidarea ordinii constituţionale, ci dimpotrivă. Se poate reţine un asemenea comportament în sarcina Președintelui României, Traian Băsescu, care rămâne responsabil, din punct de vedere politic şi moral, în faţa electoratului şi a societăţii civile.
Perseverenţa domnului Traian Băsescu în a încălca Legea fundamentală, prin repetarea unor fapte abuzive şi care afectează grav funcţionarea democratică a statului de drept, demonstrează o atitudine IREMEDIABILĂ a acestuia, însăși repetarea unor fapte de natura celor pentru care Președintele a fost suspendat anterior, conferă caracterul de gravitate cerut de Constituție și Curte.
Cu argumentația de mai sus, noi, semnatarii acestui document, senatori şi deputaţi, considerăm că se impune suspendarea Președintelui României și convocarea Referendumului popular, prin care românii să aibă posibilitatea de a se pronunța în mod direct, prin vot, dacă sunt de acord sau nu cu demiterea Președintelui României.