Comunicat de presa - Senatul Romaniei
Comunicat de presa - Senatul Romaniei
04 Jul, 2014 16:46
ZIUA de Constanta
1430
Marime text
Vineri, 4 iulie 2014, Preşedintele Senatului, domnul Călin Popescu - Tăriceanu, a avut o întrevedere cu E.S. d-na Michaëlle Jean, fost Guvernator General al Canadei, aflată în România într-o vizită de prezentare, în marja depunerii oficiale a candidaturii sale pentru postul de Secretar general al OIF (care urmează să fie desemnat în cadrul Sommet-ului OIF care se va desfăşura în perioada 29-30 noiembrie 2014 la Dakar, Senegal).
Dna Michaëlle Jean a fost însoţită de E.S. dl. Jacques Bilodeau, consilier, fost Ambasador al Canadei în ţări din Africa şi Europa, şi de E.S. dna. Joanne Lemay, Ambasadorul Canadei în România.
La această întrevedere au mai participat din partea Senatului: dl. senator Petru Alexandru Frătean (PSD), Liderul Grupului Parlamentar de prietenie România – Canada; dl. senator Cristian-Dănuţ Mihai (PC), Vicelider al Grupului parlamentar al PC şi dl. Cristian Valeriu Buzea, Director general, Direcţia generală pentru cooperare parlamentară externă a Senatului.
Cu acest prilej, Preşedintele Senatului a subliniat că România este unul dintre statele membre ale OIF care are o puternică tradiţie istorică şi culturală francofonă şi care demonstrează o preocupare constată şi coerentă pentru promovarea şi susţinerea valorilor şi proiectelor Francofoniei economice, sociale şi politice. În acest context, dincolo de atenţia deosebită pe care o acordă dezvoltării dimensiunii central şi est europene a Francofoniei, ţara noastră reprezintă un partener important pentru numeroase state ale Africii. Astfel, un exemplu concret şi care vine să continue deja tradiţionala colaborare româno – africană în domeniul educaţiei este Programul de Burse doctorale şi post doctorale de cercetare Eugen Ionescu, gestionat de România şi destinat, cu precădere, candidaţilor din statele francofone africane.
D-na Michaëlle Jean a arătat că, în opinia sa, Francofonia europeană, reprezintă o mişcare extrem de complexă şi de energică al cărei potenţial trebuie folosit, din plin, pentru dinamizarea dezvoltării durabile a tinerelor democraţii ale Africii.
În cadrul întrevederii, au fost trecute în revistă aspecte ale relaţiilor bilaterale de cooperare România - Canada, la nivel politic, economic, cultural, precum şi perspective ale dezvoltării acestora în viitor şi, la solicitarea dlui senator Petru Alexandru Frătean, Ambasadorul Canadei în România a oferit informaţii cu privire la gestionarea unor probleme ale comunităţii româneşti din Canada.
În încheierea întrevederii, dna Michaëlle Jean şi-a exprimat încrederea că, după finalizarea procesului de analiză a candidaturilor depuse pentru postul de Secretar general al OIF, România îi va acorda sprijinul său.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii