Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:47 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat - Secretar General Senat - 25.03.2011

ro

25 Mar, 2011 17:48 1198 Marime text

Vineri, 25 martie 2011, a avut loc întrevederea dintre domnul Ion Moraru, secretarul general al Senatului României, şi domnul Adrian Fetescu, directorul general al Aparatului Parlamentului Republicii Moldova, aflat în vizită oficială la Bucureşti, la invitaţia secretarului general al Senatului.

În cadrul discuţiilor, au fost abordate subiecte legate de importanţa colaborării la nivelul Secretariatelor Generale ale celor două Parlamente, fiind discutate modalităţile concrete de derulare a programului de asistenţă pe care Senatul României îl va acorda Parlamentului Republicii Moldova, la nivelul structurilor tehnico-administrative. Directorul general al Aparatului Parlamentului Republicii Moldova a subliniat importanţa deosebită a aprofundării şi dezvoltării, de o manieră pragmatică, a relaţiilor administrative la nivelul celor două Parlamente şi s-a arătat deosebit de interesat de preluarea experienţei Senatului României, care a dezvoltat proceduri de asistenţă în domeniul procesului legislativ naţional şi european.

Cu prilejul vizitei, a fost semnat Protocolul de cooperare între Secretariatul General al Senatului României şi Secretariatul Parlamentului Republicii Moldova, urmând ca, în cursul lunii aprilie 2011, o delegaţie a Secretariatului Parlamentului Republicii Moldova să vină la Bucureşti pentru stabilirea strategiei de asistenţă dintre Parlamentele României şi Republicii Moldova.

25.03.2011

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii