Dan Voiculescu, vicepresedinte al Senatului - 13.09.2010
Dan Voiculescu, vicepresedinte al Senatului - 13.09.2010
În cadrul întâlnirii s-a discutat, în principal, despre necesitatea intensificării relaţiilor de colaborare parlamentară şi cooperare economică dintre România şi China. În acest context, domnul Dan Voiculescu a apreciat că „schimburile comerciale dintre cele două state au un potenţial de creştere deosebit, în condiţiile în care există o complementaritate relevantă între economia românească şi cea chineză." Totodată, în opinia vicepreşedintelui Senatului, „România are nevoie de o strategie coerentă şi inteligentă de comerţ exterior pentru a reuşi să echilibreze balanţa de plăţi externe."
La rândul său, domnul Zhang Zuoji şi-a afirmat dorinţa de a susţine dezvoltarea accelerată a raporturilor de colaborare între China şi România, în beneficiul ambelor naţiuni, şi a subliniat tradiţia semnificativă a relaţiilor politice, economice şi culturale dintre cele două state.
Biroul de presă
13.09.2010
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Ghitas Niculae 16 Sep, 2010 16:57 Am lucrat 38 de ani numai in CERCETARE STIINTIFICA si-am dat tarii, in tot acest timp, de mii si mii de ori mai mult decat domnul Basescu, decat domnul Boc si intreaga lor echpa portocalie, la un loc.Acum, drept recompensa, dumnealor isi bat joc de mine. AM LUCRAT NUMAI IN GRUPA 2 DE MUNCA SI DESI EXISTA LEGE, DOMNII RESPECTIVI NU-MI DAU DRPTUL CE MI SE CUVINE. SE SIMTE FFF CLAR CA AU CEVA IMPOTRIVA NOASTRA, A PENSIONARILOR, ADICA IMPOTRIVA CELOR CARE AU PRODUS CASCAVALUL NATIONAL DIN CARE SE-NFRUPTA PUTERNIC, ATAT DUMNEALOR CAT SI CEI CARE-I INCONJOARA.ACEST GUVERN ESTE UN GUVARN AL RUSINII, TOTAL ASERVIT IDEILOR ABERANTE ALE PRESEDINTELUI. NU PRIN TAIERI VA IESI ROMANIA DIN CRIZA, O STIE ORICARE MOCOFAN, NUMAI DOMNII BASESCU SI BOC STIU ALTCEVA.AM SI-UN HANDICAP LOCOMOTOR IN GRAD ACCENTUAT PERMANENT SI NEREVIZUIBIL DIN CARE CAUZA ABIA MA DEPLASEZ. ASTEPT CA DOMNUL BOC SI DOMNUL BASESCU, CU MARINIMIA DE CARE DAU DOVADA, SA-MI IA SI ACEST IMFIM DREPT LEGITIM.OARE, CRED DUMNEALOR CA IN 2012 VOR MAI CASTIGA ALEGERILE? SE GANDESC CE VA FI DUPA?...AM SA FIU UNUL DINTRE CEI MAI INVERSUNATI PORPAGANDISTI ELECTORALI IMPOTRIVA DUMNEALOR. NE TRATEAZA CU URA SI DISPRET? LA FEL IAI VOM TRATA SI NOI. NU-SI DAU SEAMA CAT SUNT DE URATI DE POPOR! GHITA NICULAE.