Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:24 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declaraţie de presă cu ocazia aniversării a 93 de ani de la unirea Basarabiei cu România

ro

28 Mar, 2011 17:15 1023 Marime text

Preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, Titus Corlăţean adresează felicitări românilor de pe ambele maluri ale Prutului cu ocazia aniversării a 93 de ani de la unirea Basarabiei cu România.

Aniversarea este un prilej de aducere aminte a celor petrecute atunci, a celor ce au urmat, dar şi un prilej de a privi, cu încredere, spre viitor.

În cuprinsul Rezoluţiei din 27 martie 1918 a Consiliului Naţional al Basarabiei, se spunea: „Republica Democrată Moldova, teritoriu rupt pentru o sută de ani de Rusia, din corpul vechii Moldove, în numele dreptăţii istorice şi al dreptului suveran al popoarelor de a-şi decide singure soarta, hotărăşte unirea cu patria mamă, România."

Documentele vremii consemnează un fapt pe care unii l-ar putea considera drept un amănunt, dar care este grăitor pentru ce înseamnă sufletul poporului român: în cursul unei vizite în Basarabia a reprezentanţilor comisiei aliate (francezi, englezi şi americani) care analizau condiţiile „Păcii de la Versailles", aceştia au constatat că, în ciuda încercării de rusificare de aproape o sută de ani, ţăranii din satele Basarabiei vorbeau încă româneşte.

Recent, alţi emisari străini, Comisarul european pentru afaceri interne, Cecilia Malmstrom şi vicepreşedintele american, Joe Biden au vizitat la rândul lor Chişinăul.

Cecilia Malmstrom a lansat la începutul acestui an "Planul de acţiune pentru liberalizarea vizelor pentru cetăţenii moldoveni care doresc să circule pe teritoriul Uniunii Europene", ocazie cu care le spunea oficialilor de la Chişinău: "Veţi obţine liberalizarea vizelor, dacă vă veţi îndeplini angajamentele luate şi veţi continua reformele...e un drum greu, vă va lua ceva timp, dar vă asigur că vom fi alături de voi şi vă vom sprijini atunci când veţi avea nevoie."

La rândul său, Joe Biden declara la Chişinău: "Dacă Moldova va avea succes, va fi bine pentru întreaga regiune, va fi bine pentru întreaga Europă, va fi bine chiar şi pentru America."

Asemenea vizite la Chişinău ale unor oficiali occidentali sunt un semnal pentru drumul pe care Republica Moldova l-a ales şi pe care nu trebuie să-l abandoneze: drumul spre valorile democraţiei, spre libertate, spre o viaţă mai bună, drumul spre integrarea europeană. Un drum pe care România o va sprijini să-l parcurgă într-un timp cât mai scurt.

De altfel, în calitatea sa de preşedinte al Comisiei pentru politică externă a Senatului României, Titus Corlăţean susţine programul de cooperare între Parlamentele de la Bucureşti şi Chişinău în vederea începerii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană a Republicii Moldova.

Viitorul european comun al Republicii Moldova şi al României va putea însemna reluarea drumului început la 27 martie 1918, prin unirea Basarabiei cu România, drum întrerupt vremelnic de vitregiile istoriei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii