Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:53 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputatul Zanfir Iorguş a participat la o întâlnire cu medicii din localitate

ro

04 May, 2012 23:28 1174 Marime text

Deputatul Zanfir Iorguş a participat, joi seară, în cadrul Complexului „Saturn", la o întâlnire cu medicii din localitate. Deputatul Zanfir Iorguş le-a mulţumit celor prezenţi pentru că au răspuns invitaţiei sale şi, printre altele, le-a declarat că Mangalia are nevoie de o nouă abordare privind asistenţa medicală pentru persoanele defavorizate, ce nu poate fi realizată decât într-un parteneriat solid, transparent, între medicii de familie şi administraţia publică locală. „În aceeaşi măsură, trebuia acordată o atenţie deosebită medicinei în unităţile de învăţământ, prin susţinerea, de către primărie, a unui parteneriat şcoală-medic de familie", a afirmat Zanfir Iorguş.

Medicii prezenţi la întâlnirea cu deputatul Zanfir Iorguş au ridicat o serie de probleme. Dr. Mircea Silion a declarat că regretă că administraţia locală nu a găsit timpul necesar pentru a rezolva situaţia vânzării cabinetelor din cadrul Policlinicii Mangalia. S-au dezbătut problemele dotărilor cabinetelor, posibilitatea de a asigura asistenţa medicală în unităţile de învăţământ (printr-un parteneriat între cabinetele medicale şi şcoli, cu susţinerea primăriei), înfiinţarea unui centru de permanenţă etc.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii