Eşecul Schengen este oficial

Eşecul Schengen este oficial. Schimbarea strategiei devine absolut necesară pentru România dacă mai vrem să avem vreo şansă atât la spaţiul Schengen, dar şi la zona euro.

Amânarea unei decizii privind aderarea României la spatiul Schengen reprezintă un esec clar în îndeplinirea acestui obiectiv national major. Indiferent de încercările de cosmetizare a deciziei de astăzi a Consiliului JAI, realitatea nu poate fi evitată: România a ratat posibilitatea de intra în zona Schengen în 2011 si se îndepărtează tot mai mult de acest obiectiv. Faptul că presedintia poloneză a UE nu a supus votului Consiliului JAI subiectul prezenţei României în Schengen are drept consecintă amânarea deciziei pentru o dată neprecizată. Esecul este cu atât mai clar cu cât în luna iunie, în urma Consiliului European, se decisese ca în septembrie să se anunte calendarul aderării României la Schengen.

Problema aderării la Schengen nu mai este una tehnică, ci este una politică, de aceea strategia României trebuie schimbată urgent. În lipsa unei noi abordări, mai curajoase şi mai verticale, drumul nostru va fi blocat oricâte criterii tehnice am îndeplini. Amânarea sine die a unei decizii implică coagularea şi intensificarea eforturilor româneşti de lobby în rândul statelor europene care se opun aderării noastre la Schengen. Este cel mai clar semnal că trebuie să schimbăm strategia. În acelaşi timp, devine necesară asumarea unei răspunderi politice. Dacă este adevărat că eşecul este unul politic, atunci şi răspunderea trebuie să fie politică şi autorităţile de la Bucureşti trebuie să abordeze acest subiect. Este cel mai răsunător eşec extern al regimului actual şi este necesară o răspundere pe măsură.
Este nevoie de o schimbare radicală de abordare din partea Românie şi din partea guvernului român. Trebuie să facem lucrurile de o manieră complet diferită, pentru că abordarea cuminte, cuviincioasă, de a respecta litera acordului şi atât, nu mai funcţionează. Până la rezolvarea problemelor politice, de credibilitate, de imagine, ale României, niciodată nu vom reuşi să îndeplinim obiectivul aderării la Schengen sau la Euro, indiferent de cât de bine vom îndeplini condiţiile tehnice. Până nu vom scăpa de umilitorul jug al MCV nu vom fi luaţi în serios în Europa, vom continua să fim trataţi ca o ţară de mâna a doua şi vom fi puşi în situaţia de a ni se schimba regulile în timpul jocului şi de a nu ni se recunoaşte nişte drepturi intrinseci.
În acelaşi timp, îndemn autorităţile româneşti să-şi intensifice eforturile pe lângă reprezentanţii instituţiilor europene şi mai ales pe lângă ţările care se opun fervent Româneie. Avem timp până în octombrie când au loc atât Consiliul European cât şi un nou Consiliu JAI să încercăm să întoarcem această decizie negativă. Pentru asta, autorităţile au obligaţia să elimine vulnerabilităţile interne şi au datoria de e elabora o strategie exhaustivă şi riguroasă menită să pună capăt degradării imaginii României în străinătate.
România este tot mai departe de a găsi drumul răspunsul corect în privinţa aderării la Schengen. Soluţia nu poate fi penalizarea companiilor străine care investesc şi prosperă în România, ci antrenarea lor într-o contraofensivă politică şi de imagine. Economia României este legată în mare măsură de cele mai mari ţări care ni se opun. Circa 44% din totalul investiţiilor străine directe în România erau, la finele lui 2009, făcute de companii Olanda, Finlanda, Germania şi Franţa. Sunt foarte multe companii din aceste ţări care îşi desfăşoară activitatea în România şi care pot depune mărturie asupra aspectelor pozitive ale realităţii româneşti. Acste resurse trebuie antrenate în slujba îndeplinirii obiectivului politic şi diplomatic reprezentat de accederea în spaţiul Schengen.
Totdată, atitudinea celor două ţări, Olanda şi Finlanda, este condamnabilă în contextul în care este o evidentă nevoie de mai multă unitate pentru a susţine proiectul european, grav afectat de consulsii economice şi sociale. Gestul Olandei şi cel al Finlandei reprezintă o invitaţie la o blocare reciprocă de către guverne şi parlamente naţionale pe criterii populiste. Proiectul european a fost construit ca un spaţiu al incluziunii, nu al excluderii, al cooperării, nu al confruntării. Din acastă perspectivă, acceptarea unor criterii populiste interne în deciziile europene, mai largi, este condamnabilă şi regretabilă. Poate fi de înţeles aplecarea unui Guvern către anumiţi stimuli electorali interni, dar este inacceptabilă influenţa acestor factori în deciziile europene. Dacă se merge în continuare pe acest drum este previzibilă o blocare şi o sufocare completă a spaţiului decizional european.