Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:15 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întrevederea preşedintelui Senatului României cu ministrul afacerilor externe al Republicii Azerbaidjan 15 septembrie 2014

ro

15 Sep, 2014 18:35 1293 Marime text
Luni, 15 septembrie a.c., preşedintele Senatului României, domnul Călin Popescu-Tăriceanu, a avut o întrevedere cu ministrul afacerilor externe al Republicii Azerbaidjan, domnul Elmar Mammadyarov.

În cadrul întâlnirii, preşedintele Senatului României a subliniat existenţa unui dialog consolidat la nivel politic între cele două ţări şi a apreciat relațiile excelente între România şi Republica Azerbaidjan, care s-au dezvoltat constant în ultimii 20 de ani.

Cei doi oficiali au adus în discuţii necesitatea realizării Planului de Acţiuni din 2011, în vederea implementării Parteneriatului Strategic între cele două state. Totodată, au fost menţionate o serie de proiecte din cadrul Comisiei Mixte Interguvernamentale, dar şi necesitatea diversificării domeniilor de cooperare și identificarea de noi sectoare în care există un interes comun pentru a dezvolta parteneriate.

De asemenea, domnul Călin Popescu-Tăriceanu a subliniat faptul că România rămâne un susținător activ al Republicii Azerbaidjan în cadrul UE, în avansarea procesului de negociere cu Uniunea Europeană, ce va aduce beneficii ambelor ţări.

La finalul întrevederii, ministrul afacerilor externe al Republicii Azerbaidjan, domnul Elmar Mammadyarov, a mulţumit părţii române pentru susţinere şi a adresat preşedintelui Senatului invitaţia verbală de a realiza o vizita oficială în Republica Azerbaidjan.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii