Mircea Geoană Relaţiile dintre România şi Ungaria, garanţie a stabilităţii Europei Centrale şi de Est
Mircea Geoană: Relaţiile dintre România şi Ungaria, garanţie a stabilităţii Europei Centrale şi de EstPresedintele Senatului, dl. Mircea Geoana a avut luni, 18 octombrie 2010, o întrevedere cu Preşedintele Republicii Ungare, dl. Pal Schmitt. În cadrul întrevederii s-a discutat despre perspective de cooperare între cele doua ţări în domenii europene de interes reciproc, despre proiecte comune în regiunea Europei Centrale şi de Est şi despre modalităţi de coordonare a poziţiilor ţărilor noastre în cadrul conversaţiei europene legată de modelul european de guvernanţă economică.
Mircea Geoană a afirmat că"menţinerea şi consolidarea relaţiilor bilaterale dintre România şi Ungaria reprezintă o garanţie a stabilităţii Europei Centrale şi de Est indiferent de culoarea politică aflată la guvernare la Bucureşti sau la Budapesta. Contăm pe dezvoltarea relaţiilor bilaterale şi încurajăm un Parteneriat Strategic care să devină o realitate concretă a cooperării noastre în cadrul Uniunii Europene." In acest sens, Mircea Geoană a avansat propunerea întăririi dimensiunii parlamentare a relaţiei bilaterale prin stabilirea unui cadru de lucru între comisiile permanente ale Parlamentelor noastre. „Efectele catastrofei ecologice care a atins Ungaria luna aceasta ne obligă să considerăm necesitatea cooperării comisiilor permanente pentru protectia mediului din Parlamentele noastre. De asemenea, comisiile economice şi comisiile pentru buget şi finanţe din parlamentele ţărilor noastre ar trebui să stabilească o agenda de lucru fermă în vederea coordonării eforturilor în domenii de interes reciproc. In contextul creşterii rolului parlamentelor naţionale în cadrul dezbaterii europene, este important să asigurăm un cadru de dialog al Comisiilor de politică externă din Parlamentul României şi Parlamentul Ungariei pentru a ne coordona şi întări poziţiile în domenii de interes comun," a declarat Mircea Geoană.
In contextul în care Ungaria urmează să deţină preşedinţia Uniunii Europene în prima jumătate a anului 2011, Pal Schmitt a subliniat faptul că pe agenda de priorităţi a Preşedinţiei ungare se află teme de interes comun ale ţărilor din regiune, inclusiv România. „Printre punctele de interes comun ale României şi Ungariei se numără cooperarea regională, Strategia UE pentru Regiunea Dunării, perspectivele bugetare ale Uniunii Europene, diversificarea surselor de aprovizionare cu energie şi păstrarea unui cadru multicultural în Europa," a afirmat Pal Schmitt.
In acest sens, Mircea Geoană a subliniat că Ungaria şi Polonia, ţări care vor deţine succesiv Preşedinţia Uniunii Europene în 2011 „trebuie să includă pe agenda de lucru în timpul mandatelor la nivel european, propuneri şi măsuri pentru atenuarea diferenţelor dintre ţările dezvoltate europene şi ţările din regiunea Europei Centrale şi de Est. Modelul de guvernanţă economică nu trebuie stabilit doar de către ţările din zona Euro. Pentru ca modelul economic şi social european să fie unul coerent şi eficient, dialogul trebuie să se poarte între toate cele 27 state membre ale UE." De asemenea, referindu-se la modificările majore care au loc în această perioadă la nivel global, Mircea Geoană a afirmat că „este nevoie de cooperare strategică între ţările noastre pentru a ne maximiza influenţa şi pozitia într-o Europă care se schimbă, într-o relaţie transatlantică în continuă modificare şi într-un moment în care ascensiunea puterilor emergente pare de nestavilit".
In cadrul întrevederii, Mircea Geoană a mai atras atenţia că „Europa trebuie să continue să transmită un mesaj coerent şi ferm Republicii Moldovaşi ţărilor din vecinătatea estică a Europei. De asemenea, în ceea ce priveşte parcursul euro atlantic al Georgiei, este important ca Summit-ul Nato de la Lisabona sa transmită acelaşi mesaj de deschidere care a fost antamat la Bucuresti in 2008."
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp