Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:05 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parlamentul Romaniei Comunicat de presa - 16.06.2010

ro

16 Jun, 2010 21:19 1004 Marime text

În şedinţa de miercuri, 16 iunie 2010, plenul Senatului a aprobat transmiterea Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, a Propunerii legislative pentru completarea Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor. În calitate de Cameră decizională, Senatul a aprobat, cu 71 de voturi pentru, un vot împotrivă şi o abţinere, Proiectul de lege pentru ratificarea Protocolului privind conservarea şi utilizarea durabilă a diversităţii biologice şi a diversităţii peisajelor, adoptat şi semnat la Bucureşti la 19 iunie 2008, la Convenţia - cadru privind protecţia şi dezvoltarea durabilă a Carpaţilor, adoptată la Kiev la 22 mai 2003.

Au mai fost adoptate, pe parcursul programului legislativ, următoarele proiecte de lege:

  • Proiectul de lege pentru aprobarea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii aferent Proiectului de Modernizare a Metroului din Bucureşti - etapa a IV-a, magistrala 5 Drumul Taberei - Pantelimon, tronsonul Drumul Taberei - Universitate, semnat la Bucureşti la 12 noiembrie 2009 (65 de voturi pentru, 12 voturi împotrivă, o abţinere)
  • Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2010 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării (65 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă, o abţinere)
  • Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 38/2010 privind transmiterea unor bunuri mobile, proprietate privată a statului, din administrarea şi evidenţa proprie a Ministerului Apărării Naţionale în administrarea unor operatori economici din industria de apărare, aflaţi sub autoritatea Ministerului economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (42 de voturi pentru, 37 voturi împotrivă, 2 abţineri)
  • Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport (44 voturi pentru, 2 voturi împotrivă, 4 abţineri)

Două proiecte de lege, cu caracter organic, nu au întrunit numărul de voturi necesar adoptării, urmînd a fi adoptate tacit :

  • Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 10/2004 privind falimentul instituţiilor de credit
  • Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.

Au continuat dezbaterile la Propunerea legislativă privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune care nu a întrunit la vot numărul de voturi necesare adoptării unei legi organice (17 voturi pentru, 41 împotrivă, 14 abţineri).

Informaţii detaliate despre conţinutul proiectelor de legi şi propunerilor legislative dezbătute în şedinţa plenului Senatului, precum şi cu privire la votul senatorilor pot fi obţinute accesând link-ul http://www.senat.ro/Voturiplen.aspx de pe pagina de internet a Senatului, www.senat.ro.

Biroul de presă al Senatului 16 iunie 2010

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii