Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:59 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Preşedintele Comisiei pol. externa Senat, Titus Corlatean - 28.02.2011

ro

28 Feb, 2011 23:00 1003 Marime text

Luni, 28 februarie a.c., senatorul Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei pentru politică externă, a avut o întrevedere cu Konstantinos Vrettos, preşedintele Comisiei permanente pentru apărare şi afaceri externe a Parlamentului elen. La întrevedere a participat şi ES Georgios Poukamissas, ambasadorul Republicii Elene la Bucureşti.

În cadrul întrevederii au fost abordate stadiul relaţiilor politice, economice şi culturale existente între cele două state, precum şi colaborarea în cadrul instituţiilor europene - Uniunea Europeană, Consiliul Europei, OSCE.

Titus Corlăţean a solicitat sprijinul Greciei pentru obţinerea de către România a unei decizii favorabile de aderare la Spaţiul Schengen, în cursul anului 2011, solicitare care a generat o reacţie favorabilă din partea omologului său grec.

Konstantinos Vrettos a precizat că va adresa o scrisoare pe această temă ministrului de externe a Republicii Elene, solicitând sprijinirea României în procesul de aderare la Spaţiul Schengen.

În cadrul discuţiei au fost abordate, de asemenea, evoluţiile legate de procesele europene în curs, extinderea UE în Balcanii de Vest precum şi Vecinătatea Estică, în special Republica Moldova. Discuţiile au pus în evidenţă abordări similare la subiectele menţionate.

De asemenea, s-a făcut o evaluare a situaţiei din Orientul Mijlociu şi spaţiul arab precum şi posibilele evoluţii din zonă.

Senatorul Titus Corlăţean a adresat invitaţia ca o delegaţie a Comisiei permanente pentru apărare şi afaceri externe a Parlamentului elen să efectueze o vizită oficială în România, în semestrul al doilea al anului în curs, invitaţia fiind acceptată de partea elenă.

28.02.2011

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii